Ministrul Sănătății luat la întrebări de deputatul Florian Neaga în legătură cu pandemia COVID-19
Deputatul PSD Florian Neaga – medic ortoped la Spitalul Județean Zalău, așteptă răspunsuri de la ministrul Sănătății și îi cere acțiuni eficiente împotriva pandemiei Covid 19.
„Aștept răspunsuri, dar mai ales reconsiderarea rapidă a modului de acțiune al ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, după întrebările pe care i le-am adresat la începutul săptămânii. M-am adresat ministrului și cer imperativ acțiune pertinentă, pentru că guvernul nu reușește să ia măsuri cu adevărat utile pentru combaterea noului val al pandemiei și recurge doar la restricții care afectează viața economică și socială. Cetățenii sunt dispuși la acest efort, dar, firesc, pretind în schimb guvernului eficiență în combaterea răspândirii virusului. Constatăm însă un ritm extrem de lent al vaccinării. S-a reușit vaccinarea cu ambele doze doar a un milion de români, Sub un milion sunt abia la prima doză. Asta în timp ce, spre exemplu, în Marea Britanie au fost vaccinați peste 30 de milioane de cetățeni.
I-am adresat ministrului Voiculescu câteva întrebări referitoare la cele mai importante aspecte în combaterea răspândirii bolii. Poate își ia seama la ce trebuie să se concentreze și cum să acționeze acum, când românii trec prin această gravă criză sanitară.
1) Care este, în acest moment, numărul de paturi din secţiile ATI destinate pacienţilor COVID la nivelul spitalelor din România?
Pentru că în urmă cu numai câteva zile premierul Cîțu îl certa pe ministrul Voiculescu că a scăzut numărul de paturi ATI, iar Voiculesc a răspuns cu promisiuni că numărul va crește. Presa vorbește de o cifră în jurul a 1.400. România poate mai mult, și este nevoie de mai mult în actualele condiții.
2) Câte centre de vaccinare sunt deschise la momentul actual la nivelul ţării?
3) Câte teste rapide au fost distribuite în şcolile din România? Câte dintre aceste teste au fost utilizate?
4) Câte centre de recoltare pentru accesul uşor al cetăţenilor la testare PCR există la nivelul fiecărui oraş din România?
5) De asemenea, luând în considerare ritmul extrem de lent al vaccinării în ţară noastră, comparativ cu alte ţări europene, spre exemplu Marea Britanie a vaccinat 30.444.829 de cetăţeni, (https://coronavirus.data.gov.uk/details/vaccinations) în timp ce în România au fost vaccinate, până la 29 martie 2021, 1.963.683 de persoane, conform vaccinare-covid.gov.ro, (960.683 de români au primit prima doză şi 1.002.465 au fost imunizaţi cu ambele doze de vaccin), care este explicaţia pentru ritmul lent al vaccinării şi ce strategie există pentru a rezolva această problemă?
După moţiunea depusă de PSD în care se sublinia că incompetenţa şi lipsa de asumare ucid și că Vlad Voiculescu reprezintă un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor, m-aş fi aşteptat ca ministrul să se mobilizeze. Din păcate, Ministerul Sănătăţii rămâne în continuare sub conducerea dezastruoasă a lui Vlad Voiculescu.
Suntem, din nefericire, guvernați în acest moment de oameni fără viziune și fără nicio aplecare pentru interesul național. În Uniunea Europeană există deja peste 50 de fabrici de producere a vaccinurilor împotriva Covid 19. La sfârșitul săptămânii trecute, în Olanda și în Germania erau autorizate două noi fabrici. Dar nu există niciun interes, nicio inițiativă a guvernului Cîțu pentru producerea de vaccin și în România. Suntem a șasea țară din cele 27 ale Uniunii Europane ca populație și o țară cu tradiție în producerea de vaccinuri. Avem specialiști, deci există know-how și potențial. Nu avem însă în guvern oameni de stat capabili.
Avem guvernanți dornici doar de putere și de faimă. În participarea de azi a premierului Cîțu la aniversarea a 100 de ani a Institutului Cantacuzino văd un dispreț fără margini față de populație. Ce face? Își asumă trecutul glorios în cercetarea medicală și producția de vaccinuri al Institului Cantacuzino, dar îl ține neutilizat în această situație de criză sanitară?!”, transmite deputatul Neaga Florian.