Minor de 15 ani prins în trafic de Poliție

La data de 30 iunie a.c., la ora 09.00, pe drumul comunal 10, în localitatea Motiș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei au depistat în trafic un localnic de 15 ani, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că, tatăl tânărului, un bărbat de 41 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi încredințat autoturismul, pentru a-l conduce pe drumurile publice.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredințarea în vederea conducerii a unui vehicul unei persoane fără permis de conducere.

Încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere spre a fi condus, unei persoane, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *