Nouă victime rănite într-un accident rutier în Sânmihaiu Almașului

La data de 30 iunie a.c., la ora 18.47, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe D.N. 1 F, în localitatea Sânmihaiu Almașului, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.

Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări au stabilit că, un bărbat de 30 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj-Napoca – Zalău, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus din direcția opusă de un tânăr de 24 de ani, din municipiul Zalău. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Zalău.

În urma impactului, cei trei conducători auto, precum și alte 6 persoane, cu vârste cuprinse între 4 și 49 de ani, pasageri în primele două autoturisme, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii celor trei autoturisme au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *