O femeie a decedat după ce a căzut de la etajul 3 al Clinicii Haller din Zalău
Sâmbătă, 31 decembrie a.c., la ora 12.20, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin SNUAU 112 că, o femeie a căzut de la înălțime, de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Sfânta Vineri, din municipiul Zalău, în care funcționează o clinică privată.
Este vorba de clinica privată Haller, unde funcționează și un centru pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
Clinica este condusă de dr. Otto Haller, fost consilier local în Municipiul Zalău, din partea PNL.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii de ordine publică și investigații criminale sălăjeni și polițiști criminaliști.
Victima a fost identificată ca fiind o femeie de 77 de ani, din Zalău, care era internată în clinica respectivă.
Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul femeii, la fața locului.
Din primele investigații efectuate de polițiști, nu există suspiciuni ca femeia să fi fost victima vreunei infracțiuni.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
Polițiștii sălăjeni continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii tragicului eveniment.