Pachetul de măsuri propus de PSD „Sprijinim România”

M

Pachetul de măsuri PSD va încetini creșterea inflației. Vedem cum țări cu economii puternice, precum Statele Unite, Germania, Franța, Italia se confruntă cu aceeași mare problemă: inflația. Ne-am fi dorit ca România să poată aloca mai multe resurse pentru sprijinirea populației și economiei. Dar au fost utilizate toate sursele de finanțare posibile, inclusiv fondurile europene rămase accesate în exercițiul financiar precedent, fonduri care acoperă jumătate din aceste program. Acest program nu și-a propus să îmbogățească pe nimeni, ci să îi sprijine pe cei vulnerabili să își asigure strictul necesar, precum și să susțină agricultura și industria alimentară românească într-un moment în care toate țările se concentrează de problema alimentară. Niciunul dintre cei care au criticat programul nu au propus nicio altă soluție.

🇹🇩Programul nu conține doar măsuri de protecție socială, ci și măsuri de stimulare economică și de intensificare a investițiilor care contribuie la creșterea economică. Toate aceste măsuri vor aduce în final mai multe venituri la bugetul de stat, deci vor reduce deficitul.

▪️Măsura primei de 10% pentru fermierii care livrează produsele agricole către fabricile românești de alimente vor stimula dezvoltarea industriei alimentare. Iar TVA-ul de 9% pentru aceste produse va rămâne la buget – nu mai e rambursat cum e în cazul exporturilor.

▪️Măsura actualizării prețurilor materialelor de construcții din contractele privind investițiile publice deblochează investiții de 40 de miliarde de lei.

▪️Schema de ajutor de stat de 1 miliard de lei pentru stimularea investițiilor majore din economie.

▪️Ajutorul de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile ale căror cheltuieli cu utilitățile au crescut cu mai mult de 15%

▪️Ajutorul de 300 milioane de lei pentru transportator pentru achiziția de combustibil.

🇹🇩Cele mai multe dintre măsurile de protecție socială vizează foarte precis persoanele cele mai vulnerabile:

▪️Voucherele pentru alimente se acordă strict persoanelor cu venituri mici: familii cu copii și cu venituri mici de sub 600 lei pe membru, persoanele care se încadrează la venitul minim garantat, persoane cu dizabilități, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei.

▪️Vouchere pentru elevi se acordă doar elevilor cu burse sociale.

▪️Scutirea de taxe pe creșterea cu 200 de lei a salariului minim se acordă celor care sunt încadrați cu acest salariu minim.

▪️Sprijin pentru angajarea șomerilor vizează persoanele care și-au pierdut locul de muncă.

▪️Creșterea salariului minim în agricultură la 3.000 de lei brut.

🇹🇩Despre capacitatea de procesare în țară a produselor agricole românești. Prin acordarea primei de 10% fermierilor care livrează producția agricolă către firmele românești de alimente, PSD stimulează direcționarea materiei prime către procesatorii interni, pentru a obține produse finite, extrem de căutate în contextul războiului, respectiv făină, ulei, mălai, produse care pot fi exportate ca produse cu valoare adăugată mare. Scopul e ca în loc să exportăm grâu sau floarea soarelui să vindem la export surplusul de făină sau ulei. România are suficiente unități de procesare pentru a prelucra cea mai mare parte a producției agricole a României. Iar în plus, această măsură le oferă fabricilor de alimente din România posibilitatea de a se dezvolta. Problema de până acum era că fermierii erau tentați să vândă cât mai repede cerealele la export, pentru a obține banii necesari pentru noile culturi.

▪️Această măsură le va oferi și procesatorilor din domenii agricole deficitare la acest capitol, cum este cel al cărnii, de exemplu, posibilitatea de a se dezvolta. Acesta este scopul și de aici începem. Pană acum nu a crescut capacitatea de procesare pentru că fermierii vindeau la export. Acum, această măsură corelată cu ce privind majorarea salariului minim din agricultură și industria alimentară, vor conduce la majorarea investițiilor pentru creșterea capacităților acolo unde acestea nu sunt suficient de mari.

▫️La 1 Ianuarie a intrat în vigoare pachetul social cu creșterile de pensii, alocații și salarii.

▫️La 1 Februarie a intrat în vigoare pachetul de plafonare/compensare a prețurilor la electricitate și gaze, care, de la 1 Aprilie, a fost extins până anul viitor.

▫️Acum s-a adoptat pachetul ” Sprijin pentru România” ale căror beneficii se vor manifesta efectiv de la 1 Iunie.

PSD știe bine că toate aceste măsuri de sprijin nu contracarează în totalitate consecințele nefaste ale creșterii inflației și nu reface complet puterea de cumpărare a oamenilor. Însă a acționat responsabil, în limita resurselor existente, fără să vândă iluzii populiste și fără să impună decizii aventuriste. PSD va contribui decisiv la refacerea echilibrelor economice majore, așa cum a reușit să facă mereu în ultimii 30 ani. Inflația va scădea, în a doua parte a anului, după un vârf în al doilea trimestru, anticipat de altfel și de BNR.

Pentru România și în interesul Românilor.

Grupul Consilierilor Județeni PSD Sălaj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *