Patru primari harnici vor aduce gazul în comunele lor cu fonduri europene
Extinderea rețelelor de gaze din România a trecut în seama autorităților locale, fie că sunt primării sau consilii locale, potrivit unei legi care a primit raport favorabil de la comisiile de specialitate din Camera Deputaților încă din anul 2018.
Astăzi 03.09.2020 în sedința de lucru care a avut loc la sediul Primăriei Mesesenii de Jos la care au fost prezenți proiectantul, consultantul în Proiecte pe Fonduri Europene, și primarii Comunelor Mesesenii de Jos – Alexandru Bercean, Horoatul-Crasnei – Sur Florian, Cizer – Ioan Pătcaș si Banisor – Sorin Maxim a fost demarat încheierea unui acord de parteneriat între cele patru comune în vederea INFIINTARII RETEA DE GAZ în cele patru Comune.
Pe piața gazelor naturale activează un operator al Sistemului Național de Transport (SNTGN Trans-gaz S.A. Mediaș), 6 producători, principalii fiind Petrom și Romgaz, 2 operatori pentru depozitele de înmagazinare subterană (Romgaz, Depomureș), 34 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi, cei mai mari fiind Distrigaz Sud și E.ON Gaz România, și peste 75 de furnizori pe piața en-gros.