Pe centura Zalău, singurul şantier din ţară unde este un constructor din China lucrează tot drumari şi utilaje din România
Şantierul Centurii municipiului Zalău, singura şosea din România pe care „lucrează” un constructor din China a ajuns la 10% stadiu de execuţie şi ar urma să fie deschisă circulaţiei cel mai târziu în primăvara anului 2023. Contractul pentru proiectarea şi execuţia drumului cu o lungime de aproape 6 kilometri a fost semnat în iulie 2020 cu ASOCIEREA SINOHYDRO CORPORATION LIMITED – SC GOOD PROOD S.R.L. pentru 185 de milioane de lei şi o garanţie de 7 ani.
Ocolitoarea Zalău (etapa II) se desprinde din Drumul Naţional 1 F, înainte de intrarea în municipiu dinspre Cluj Napoca şi asigură legătura cu Drumul Judeţean 191 C (Zalău – Aghireş). Lucrarea cuprinde 5 viaducte, 2 poduri şi două intersecţii sens giratoriu. Terasamentele sunt executate de firma românească Montaj Modular şi ar putea fi terminate la primăvară. Constructorul are echipe în mai multe zone ale traseului după cum se vede din cele mai recente imagini publicate pe YouTube de Cristian Marius Man.
Aceasta va fi singura lucrare de infrastructură de transport din România cu constructor din China (inclusiv o asociere care cuprinde şi o firmă din China) după ce, în primăvară, Guvernul a modificat legislaţia şi a interzis firmelor din China să mai participe la licitaţiile naţionale.
Încă de la semnarea contractului, constructorul care avea 5 ingineri angajaţi în România dar peste 200 000 de angajaţi la nivel mondial, a explicat că va asigura doar partea de management pe şantier, în timp ce drumarii şi utilajele vor fi închiriate de pe plan local.
„Ţinând cont de faptul că firma noastră este o firmă cu experienţă în toată lumea, noi vom aduce doar personalul de management chinez, cei ce vor coordona cu experienţa lor. Restul, toţi inginerii de şantier, toţi muncitorii vor fi locali şi vom avea resurse locale deoarece angajaţii muncitori chinezi pentru noi ar fi un cost foarte mare. Noi avem utilaje în Serbia, Polonia, Macedonia. Vom avea în România tot ce este utilaj special. Camioane şi alte utilaje le vom subcontracta. (…) Pentru partea de lucrări de artă vom aduce echipamentele noastre, pentru că sunt echipamente speciale care nu pot fi închiriate”, explica reprezentantul SINOHYDRO la semnarea contractului, potrivit Agerpres.
Municipiul Zalău are o şosea de centură, dar incompletă şi cu utilitate limitată în lipsa segmentului dintre Aghireş şi DN 1 F Cluj Napoca- Zalău.
Cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din judeţul Salaj, va fi tunelul de la Meseş cuprins în lotul de Autostradă Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău (41 km).