PNL este împotriva proiectului „DNA-ul Pădurilor”, votat în Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege inițiat de USR privind înființarea „DNA-ului Pădurilor”, o instituție pe modelul DIICOT și DNA, care să activeze la nivel național și să combată infracțiunile împotriva mediului înconjurător.


Proiectul, adoptat miercuri de Camera Deputaţilor cu 200 voturi „pentru”, 107 abţineri şi 4 împotrivă, va merge în Senat, for decizional. În favoarea proiectului de lege au votat PSD și USR, în timp ce PNL și minoritățile naționale s-au abținut de la vot.

Uniunea Salvaţi România apreciază că susţinerea acordată de către Camera Deputaţilor proiectului de lege privind „DNA-ul pădurilor” reprezintă „o victorie” pentru mediu şi pentru oprirea tăierilor ilegale din România.

Proiectul USR de înfiinţare a unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu – „DNA-ul pădurilor” – ar urma să fie o structură specializată de parchet care să aibă în competenţă investigarea infracţiunilor de mediu şi a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte. USR face apel la Guvern, „care acum are altă viziune asupra proiectului de lege”, să sprijine implementarea DNA-ului pădurilor după votul final.

Deputatul USR Stelian Ion, co-iniţiator al proiectului de lege, a arătat că România are probleme de mediu, atât în ceea ce priveşte tăierile ilegale de păduri, cât şi protecţia fondului cinegetic sau a altor elemente ale naturii, precum apa, solul, aerul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *