PNL pierde tot mai mulți parlamentari. Al 17-lea parlamentar liberal a părăsit grupul PNL
Deputata Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, a anunţat că demisionează din grupul parlamentar al PNL şi devine parlamentar neafiliat. Este al 17-lea parlamentar liberal care părăsește PNL, după ce „tonul: a fost dat de fostul președinte Ludovic Orban
„Am luat decizia să mă alătur colegilor mei, despre care deja ştiţi că s-au dezafiliat, şi să rămân alături de ei un om liber, asumat, un om care spune lucrurilor pe nume”, a spus Violeta Alexandru, în Parlament, potrivit Agerpres.
„Mi se pare incredibil că PNL nu merge cu o propunere de candidat de premier la Cotroceni. Aşa ceva mi se pare o palmă pentru toţi alegătorii noştri care ne-au votat în decembrie anul trecut, mi se pare de neacceptat că ne ducem să stăm jos să discutăm cu PSD pe care l-am hulit atâţia ani, în frunte cu cel care acum este preşedintele PNL, Florin Cîţu, şi care şi-a făcut o întreagă campanie împotriva PSD şi acum se face că nu-şi mai aduce aminte ceea ce a spus public şi ceea ce ne-a spus nouă, colegilor noştri din PNL”, a spus Violeta Alexandru, care a catalogat situaţia din PNL drept un „haos”.
Ea a mai spus că Florin Cîţu este „cauza problemelor pe care PNL le are în acest moment”.
„Soluţia pentru a guverna corect România este la îndemâna noastră şi aceea este refacerea coaliţiei cu USR PLUS şi UDMR”, a spus ea, adăugândd că senatorii şi deputaţii PNL care au demisionat din grupurile parlamentare şi au devenit neafiliaţi se vor poziţiona pe fiecare proiect venit de la Guvern.
Ea a mai spus că aceşti parlamentari nu au primit niciun semnal de integrare în activitatea desfăşurată de PNL.
Violeta Alexandru este cel de-al 17-lea parlamentar care demisionează din grupurile parlamentare ale PNL.