Polițiștii în mijlocul copiilor de la Școala de vară „Porolissum”

Ieri, 10 august, polițiști de siguranță școlară, rutieră și specialiști antidrog sălăjeni au desfășurat activități educativ-preventive pentru 145 de copii, participanți la Școala de vară „Porolissum”.

Ne bucurăm de fiecare dată când suntem invitați la astfel de evenimente pentru că aveam ocazia, într-un cadru prietenos, să comunicăm cu tinerii, să le împărtășim din experiențele noastre profesionale și să îi facem să înțeleagă care sunt comportamentele ce îi predispun victimizării.

Temele aborate au fost diverse, în funcție de grupa de vârstă, deoarece au fost copii de la preșcolari la elevi de gimnaziu.

Cu cei mai mititei, colegii de la rutieră au vorbit despre regulilie de circulație și consecințele nerespectării acestora, iar cei de la siguranță școlară au abordat tema bullying-ului, importanța prieteniei, dar și regulile pe care trebuie să le aibă în vedere, în viața de zi cu zi, pentru a evita victimizarea, respectiv să nu se urce în autoturismele unor persoane necunoscute, să nu discute cu astfel de persoane și să nu se îndepărteze de locuință, fără acordul părinților.

O altă temă, cu privire la care tinerii au fost foarte receptivi, a fost consumul de tutun și substanțe interzise.

Spicialistii antidrog le-au oferit recomandări în scopul conștientizării tinerilor asupra efectelor nocive ale consumului de droguri și substanțe interzise, care sunt în plan psihologic (tulburări de memorie, de atenție, schimbări de comportament, scăderea stimei de sine etc.), fiziologic (scăderea imunității, dureri de cap, greață, amețeli, oscilații ale pulsului etc.), dar și social (9riscul dezvoltării de comportamente delincvente, violențe, riscul abandonului școlar etc.).

De asemenea, tinerii au fost informați și asupra consecințelor jurdice care pot decurge din traficul sau consumul de droguri.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj împreună cu celelalte structuri cu atribuții de prevenire vor continua activitățile informativ-preventive și în perioada următoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.