Polițiștii încadrați din sursă externă, pregătiți de IPJ Sălaj

 

În perioada 12-23 iunie a.c., 32 de polițiști sălăjeni încadrați din sursă externă la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj au parcurs primul modul de inițiere în carieră – „Trageri cu armamentul din dotare” în cadrul căruia au fost instruiți în domeniul tragerii cu armamentul din dotare.

Această activitate a fost structurată pe trei paliere: teoretică, în sistem online la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, fiind asigurată de formatori din cadrul Centrului de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” Slatina, teoretică-aplicată și practică, ambele fiind asigurate de instructorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj – Biroul Pregătire Profesională.

Obiectivul acestor activități a fost dezvoltarea abilitaților și capacităților polițiștilor în ceea ce privește manipularea, în condiții de siguranță, precum și folosirea în situații specifice a armamentului din dotare, polițiștii participând la mai multe ședințe de tragere.

Pregătirea profesională a polițiștilor reprezintă una dintre prioritățile instituției noastre, astfel încât aceștia să fie capabili în orice moment să intervină prompt, pentru siguranța cetățenilor.

Pregătirea profesională, inițială și continuă, a polițiștilor sălăjeni este parte a măsurilor luate la nivelul instituției pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *