PressHUB: Antisemitismul bântuie prin orașul în care nu mai trăiește niciun evreu
Cu puţine zile în urmă, liderii Partidului AUR declarau că intenţia de a introduce în programa şcolară o materie dedicată istoriei Holocaustului şi a evreilor din România ar fi „o temă minoră”.
O fi minoră din punctul dânşilor de vedere, însă, repetatele atacuri împotriva unor lăcaşe de cult evreieşti, înregistrate în mai multe localităţi din ţară, arată că nu avea de-a face cu o chestiune minoră, izolată, ci cu un fenomen care tinde să devină îngrijorător.
Demonstrează acest lucru un excelent reportaj realizat de Ruxandra Hurezeanu şi publicat pe site-ul PressHub.ro, din care cităm câteva fragmente în cele ce urmează.
„Acum cinci ani, sighișorenii duceau la mormânt trupul ultimului evreu din oraș. Sinagoga lor de pe strada Tache Ionescu numărul 11 rămânea fără ultimul dintre ei. O familie de români vecină îngrijește lăcașul de rugăciune de mai bine de 14 ani. Sinagoga era în paragină când un evreu din New York, David Blum, aflat în vizită prin oraș, a văzut-o. Blum s-a angajat să o renoveze pe banii lui. În 2007, sinagoga era inaugurată cu bucurie de localnici și de evreii din țară, dar și din Israel, veniți special pentru sărbătoare.
Înaltă, curată, albă și senină, sinagoga mai primea o șansă la viață. De atunci, în fiecare an, acolo s-au organizat conferințe, spectacole sau concerte. Turiști din toată lumea, dar mai ales din Israel vin să o viziteze. 27 de mii în 2019, înainte de pandemie.
Cu toate astea, prin 2005, o sticlă incendiară a fost aruncată în clădire. Cockteilul Molotov a trecut prin sticla ferestrei de pe fațada sinagogii și s-a oprit pe caloriferul de sub ea. Acesta a fost norocul, pentru că focul nu s-a întins, a ars doar un pic podeaua și tabla caloriferului. Și astăzi se văd urmele…
… În iarna aceasta, cu puțin înainte de Crăciun, în seara zilei de miercuri, 22 decembrie, pe la 19,30, o vecină a anunțat-o pe Viorica Băluț că pe stâlpii sinagogii e desenat ceva. Femeia a ieșit la poartă și a văzut două svastici desenate cu vopsea neagră, pe doi stâlpi. A făcut fotografii, a anunțat poliția și comunitatea evreilor din Târgu-Mureș”.
Puteţi citi integral reportajul Ruxandrei Hurezeanu aici.
sursa foto: PressHub/Ruxandra Hurezeanu