Primăria Bănișor sprijină fermierii pentru accesarea de fonduri europene
Primarul Sorin Maxim este foarte implicat în comunitate pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să se dezvolte. În acest sens, edilul realizează anual întâlniri cu specialiști în consiliere și accesare fonduri europene pentru a maximiza obținerea finanțărilor. Aceste întâlniri au loc de obicei primăvara, înainte de depunere a cererii unice la APIA Sălaj.
În cei patru ani de mandat, în comuna Bănișor au ajuns sume importante din fonduri europene pentru dezvoltarea și implementarea de proiecte destinate fermierilor.
Putem amintii faptul că până în prezent aceste acțiuni de informare și consiliere fonduri europene au avut succes, astfel încât circa 10 femieri au reușit să obțină fonduri europene nerambursabile de la 15.000 de euro până la 40.000 euro.
„Sunt foarte preocupat și chiar mă implic personal pentru a veni în sprijinul cetățenilor care doresc să obțină fonduri europene. Acești bani sunt foarte importanți pentru dezvoltarea fermelor de familie și aduc un plus de valoare în comunitate. Îndemn toți cetățenii care doresc să acceseze fonduri europene să participe la aceste întâliniri anuale unde invităm un specialist în consiliere care ne pune la dispoziție cele mai importante informații pentru ca proiectele să se finalizeze cu succes”, a transmis primarul Sorin Maxim.