Primăria Comunei Sărmășag campioană la proiecte câștigate prin PNRR “Valul renovării”

Aproape 160 de milioane de lei vor ajunge la Zalău, Șimleu Silvaniei și Sărmașag prin Valul renovării, program derulat de Ministerul Dezvoltării. Primăria Sărmășag, condusă de primaul Dombi Attila a câștigat cele mai multe proiecte la nivelul județului Sălaj.


Lista proiectelor aprobate a fost afișată miercuri după amiază.

Primăriile Zalău, Șimleu Silvaniei și Sărmășag au depus și li s-au aprobat 24 de proiecte de investiții prin PNRR – Componenta 5.

Cu aceste fonduri europene vor fi reabilitate energetic locuințe multifamiliale la Sărmășag (9 proiecte în valoare de peste 33 milioane lei) și la Șimleu Silvaniei (8 proiecte în valoare de peste 48 milioane lei), un total de 17 proiecte în valoare de peste 82 de milioane de lei.

Primăria Municipiului Zalău a primit aprobare pentru toate cele 7 proiecte depuse în valoare de aproape 78 de milioane de lei; cu aceste fonduri vor fi modernizate 6 unități de învățământ și o clădire administrativă.

Pentru toate aceste investiții vor fi semnate contractele de finanțare în perioada imediat următoare, aprobarea finanțării fiind certă”, a precizat subprefectul Florin Florian.

Ministerul Dezvoltării finanțează 1.496 investiții, în 1.149 localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit ministrului Dezvoltării, Cseke Attila.

Proiectele, cu o valoare totală de peste 7 miliarde de lei, au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.

Pentru Valul Renovării au fost aprobate 434 de noi proiecte, în valoare de peste 3 miliarde de lei, depuse de 46 de autorități centrale și 388 de unități administrativ-teritoriale. Proiectele includ lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

 

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.062 de noi proiecte, în valoare totală de aproape 4 miliarde lei, pentru care au depus cereri de finanțare 761 de unități administrativ-teritoriale.

 

În Sălaj, pentru Fondul Local s-au depus 64 de cereri de finanțare, toate fiind aprobate, potrivit listei publicate de ministerul Dezvoltării.

Proiectele vizează realizarea de sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificarea urbană, lucrări de reabilitare și eficientizare energetică a clădirilor publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *