Primăria municipiului Zalău, investiții de peste 13 milioane de euro în următoare perioadă

Astăzi, 10 octombrie 2022, la ora 10.00 s-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor de investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovării.
În acest context, Primăria municipiului Zalău a depus 6 cereri de finanțare în valoare de peste 13 milioane de euro (13.168.988), cereri de finanțare care vizează reabilitarea termică a unor blocuri și creșterea eficienței energetice a unor unități de invățământ.
Cereri de finanțare depuse de Primăria municipiului Zalău prin PNRR Componenta 5 – Valul renovării:
– 2 cereri de finanțare pentru reabilitarea termică a 12 blocuri Flora, SB7, 1 Prim, D113, D109, G10, 80 BCD, D28, D58, IJGCL-A, 2 PRIM şi G4 – valoare 8.401.390 euro
– 3 cereri de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a 3 unități de învațământ: Grădinița VOINICEL, Grădinița PINOCHIO, Sala de sport și internatul Liceului Pedagogic ”Gh. Șincai” – 4.403.458 euro
– 1 cerere de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe sociale C11 și C12 – valoare 364.140 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *