Primăria Treznea aplică cu strictețe măsurile luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

După ce a fost depisate mai multe persoane din Treznea cu virsul COVID-19, administrația locală condusă de primarul Cristian Oros a luat toate măsurile pe care le-a avut la îndemână pentru a ține sub control acest virus periculos.

În cursul zilei de ieri, 27 iulie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat mai multe decizii privind situația de la Treznea, astfel că tot ieri, primarul Cristian Oros a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru a pune în aplicare măsurile luate la nivel județean.

Cunoscut ca un om deschis și apropiat de cetățeni, din discuțiile purtate cu primarul Cristian Oros, acesta a declarat că se află într-un contact permanent cu reprezentanții DSP Sălaj, cu medicul de familie din comună, dar și cu autoritățile județene pentru a încerca limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Pe lângă aceste demersuri, Primăria Treznea a comunicat și a trasmis înștiițări privind persoanele aflate în izolare la domiciliu, a informat permanent cetățenii din comunitate cu privire la respectarea măsurilor impuse de lege pentru prevenirea răspândirii acestui virus.

Mai mult decât atât, în perioada stării de urgență și stării de alertă, Primăria Treznea a realizat și realizează săptămânal ample acțiuni de dezinfecție în zonele centrale și potențial aglomerate (sediu Primărie, Poștă, magazine alimentare, baruri, școală, biserică, poliție, instituții publice, etc.) cu scopul de a prevenii și limita răspândirea coronavirusului.

„Pe această cale îndemn toți cetățenii comunei Treznea să respecte cu strictețe măsurile luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar pentru orice informație vă rog să apelați cu încredere la  numerele de telefon de pe site-ul primăriei. 

Vreau să vă asigur de tot sprijinul meu și voi fi alături de fiecare cetățean al comunei noastre indiferent de situație. Am fost, sunt și voi rămâne un om pentru oameni.

Resping orice dezinformare cu privire la situația din comuna Treznea. Avem doar 10 persoane internate în spital, iar ancheta epidemiologică se află în desfășurare”, a transmis primarul Cristian Oros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *