Primarul Ionel Ciunt și Dinu Iancu-Sălăjanu au discutat despre Strategia de Dezvoltare a Județului Sălaj
Primarul Municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a participat astăzi, la sediul Consiliului Județean Sălaj, la o întâlnire de lucru, alături de președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu și reprezentanții firmei care au realizat Strategia de Dezvoltare a Județului Sălaj.
Discuțiile s-au purtat pe marginea oportunităților de dezvoltare ale județului și municipiului și au fost prezentate totodată și obiectivele și prioritățile de dezvoltare.
”Apreciez că întâlnirea de astăzi a fost una benefică atât pentru administrația județeană, cât și pentru cea municipală, accelerând proiectele de dezvoltare ale județului și ale Municipiului Zalău. Discuțiile și acțiunile comune vor continua fiind convins că finalitatea lor înseamnă creșterea calității vieții în comunitatea noastră”, a spus Ionel Ciunt, primarul Municipiului Zalău.