Primarul Kovacs Istvan dedicat dezvoltării comunei Crasna și pune accent pe UNITATE

Unul dintre cei mai noi primari din Sălaj este preotul reformat Kovacs Istvan, ales primar al Comunei Crasna din partea UDMR. Kovacs Istvan are 40 de ani, este căsătorit și are doi copii. Kovacs are studii superioare, iar după finalizarea facultății a devenit preot reformat în Salonta unde a stat timp de 2 ani, după care a venit preot în Comuna Crasna unde a păstorit timp de 13 ani în perioada 2007 – 2020.

În septembrie 2020, Kovacs Istvan a câștigat alegerile locale cu un scor electoral de circa 80% din voturile valabil exprimate. După câștigarea alegerilor, Kovacs Istvan s-a suspendat din funcția de preot și a preluat funcția de primar cu multă responsabilitate.

Noul Consiliu Local Crasna este format din 15 consilieri locali după cum urmează:

UDMR – 11 consilieri, AMT – 2 consilieri, PNL – 1 consilier și PSD – 1 consilier.

Viceprimarul comunei Crasna este Vincze Alexandru de la UDMR, care are 56 de ani, este căsători și are doi copii. Vincze este de profesie tehnician mecanic și este responsabil de compartimentul administrativ.

Comuna Crasna are un număr de aproximativ 6500 de locuitori și este compusă din localitățile Crasna – centru de comună, Ratin, Huseni și Marin.

„Am candidat cu gândul să ne unim toți cetățenii sub același crez, indiferent de religie sau apartenență politică, pentru că îmi doresc să dezvolt comuna Crasna. Le mulțumesc încă odată tuturor celor care mi-au acordat încrederea pentru primul mandat de primar și ne vom strădui să nu-i dezamăgim”, a declarat primarul Kovacs Istvan. 

I. Proiecte de investiții aflate în execuție 

Primăria Comunei Crasna are în proces de execuție un număr de 6 proiecte de investiții, aflate în diferite stadii de realizare.

1. Reabilitarea Căminului Cultural din satul Huseni, este un proiect finanțat prin AFIR Satu-Mare, în valoare de 971.000 lei, iar lucrările sunt aprope de finalizare. Proiectul a prevăzut reabilitarea integrală a căminului cultural din Huseni, de la acoperiș, zugrăveli interioare, instralații, centrală termică, sală de mese, anvelopare termică, amenajare curte, pavaj, gard. Lucrările de construcții sunt finalizate, urmând ca în perioada următoare să fie achiziționat mobilierul și să fie recepționată investiția.

2. Grădinița cu program prelungit – clădire nouă care se construiește în centrul comunei Crasna, este un proiect finanțat prin PNDL2 și are o valoare de 8,1 milioane lei. Proiectul prevede contruirea unei clădiri noi cu 8 grupe de copii, bucătărie, sală de mese, sală de sport, curte, spațiu de joacă. Beneficiari vor fi circa 160-170 de copii. Stadiul proiectului: A fost turnată fundația clădirii, iar în prezent se lucrează la zidirea pereților. Termen de finalizare anul 2022.

3. În cadrul unui proiect integrat finanțat prin AFIR, comuna Cransa a cuprins două obiective de investiții în valoare totală de 3 milioane de lei.

3.1. Reabilitarea Liceului Cserey Goga din Crasna, investiție finalizată. În cadrul acestui proiect au fost realizate lucrări de renovare interioară, schimbarea pardoselilor, mobilier nou și achiziționarea de echipamente școlare.

3.2. Reabilitarea grădiniței cu program normal din Crasna, este o investiție ce urmează să demareze în această primăvară. În paralel Primăria Crasna pregătește documentația pentru eliberarea autorizației de construire. Grădinița are 4 grupe, în total 80 de copii. Vor fi executate lucrări de schimbare a acoperișului, izolare termică, centrală nouă, zugraveli interioare și mobilier specific.

4. Modernizarea Centrului Multifuncțional Crasna este un proiect finanțat prin AFIR. Centrul cuprinde un muzeu al satului cu săli de expoziții de articole vestimentare și mobilier tradițional, unelte de lucru, etc. Centrul mai găzduiește ocazional diverse evenimente culturale și gastronomice. Lucrările cuprind o reabilitare totală a clădirii, inclusiv dotările necesare pentru buna funcționare.

5. Modernizarea DJ 191 C Nușfalău – Zalău – Creaca, drum județean care traversează integral comuna Crasna, este un proiect de infrastructură important finanțat de Consiliul Județean Sălaj în parteneriat cu Primăria Comunei Crasna.

Porțiunea de drum modernizată și care străbate comuna Crasna are o lungime de aproximativ 15 kilometri și cuprinde satele Huseni, Ratin și Crasna.

Lucrările executate în cadrul proiectului sunt:

  • – fundație drum și consolidare
  • – turnare două straturi de asfalt
  • – construire șanțuri betonate
  • – acostamente și podețe
  • – modernizare accese către proprietăți

6. Lucrările la rețeaua de apă și canalizare în satul Marin au fost finalizate, astfel că Primăria Crasna a demarat procedurile pentru predarea acestora către Compania de Apă Zalău.

II. Proiecte de investiții depuse spre finanțare la Compania Națională de Investiții București 

Primăria Comunei Crasna a depus la finanțare nu mai puțin de 4 proiecte de investiții, care adunate toate au o valoare de peste 25 de milioane de lei.

1. Modernizare străzi în comuna Crasna – satele Crasna, Marin și Ratin peste 15 kilometri în valoare de 20 milioane lei. Proiect depus spre finanțare la CNI București.

2. Reabilitare și modernizare sală de sport la Liceul Cserey Goga din Crasna în valoare de 1 milion de lei. Proiect depus spre finanțare la CNI București.

3. Construire sală nouă de sport la Liceul Cserey Goga corp D din Crasna în valoare de 2,5 milioane lei. Proiect depus spre finanțare la CNI București.

4. Construire bazin de înot în comuna Crasna, proiect depus spre finanțare la CNI București.

„După ce am preluat mandatul de primar am analizat fiecare proiect și împreună cu echipa din Primăria Crasna vom depune tot ce stă în puterea noastră pentru a dezvolta comuna Crasna.

Sunt onorat să lucrez cu acestă echipă minunată pe care am găsit-o la Primăria Crasna. Sunt colegi bine pregătiți și dedicați, care vor binele cetățeanului și nu pot decât să-i felicit pentru munca pe care aceștia o depun zilnic. 

Punem accent pe modernizarea infrastructurii rutiere și extinderea de utilități publice – gaz, curent, canalizare, apă. Comuna noastră se află într-o continuă dezvoltare, se consturiesc cartiere noi, astfel că noi administrația trebuie să venim în sprijinul tinerilor pentru ca aceștia să aleagă să rămână acasă.

Tot în sprijinul familiilor tinere sunt demarate o serie de investiții în modernizarea infrastructurii educaționale preșcolare și preuniversitare, astfel încât părinții să beneficieze de timpul necesar pentru a-și desfășura fără nicio grijă activitatea în câmpul muncii.

În mandatul meu sprijinim activitățile culturale, grupurile de dansuri populare unde sunt înscriși copii de la 6 ani până la vârstnici, grupurile artistice de teatru care joacă piese bilingve, dar și alte evenimente culturale”, declară primarul Kovacs Istvan.

Sportul și activitățile sportive sunt printre prioritățile Primăriei Crasna

Primăria are o echipă de fotbal înscrisă în Liga a V-a, Gloria Marin înființată în anul 2018, condusă de președintele Pop Vasile. La Gloria Marin sunt legitimați peste 30 de jucători, iar echipa deține un teren de fotbal care este întreținut în colaborare cu primăria.

Totodată Primăria Crasna este partener cu echipa Futball Club Kraszna, unde se pune accent pe grupele de juniori. Aproximativ 100 de copii din comunitate fac sport și se antrenează săptămânal pe terenul de fotbal din Crasna. Copii au ocazia să participe la diverse competiții și concursuri organizate de club.

Baza sportivă Crasna se află într-o continuă modernizare, astfel că primăria a modernizat vestiarele, a înlocuit mobierul vechi cu unul nou și multe alte lucrări urmează să fie realizate.

Copii din Crasna au posibilitatea să practice și karate sau lupte libere de două ori pe săptămână cu o asociație sportivă din Șimleu Silvaniei.

Bugetul local este atent cheltuit și doar pe lucrări foarte necesare

În această perioadă Primăria Crasna a demarat ample lucrări de reparații pe mai multe străzi și ulițe din comună. Sunt executate lucrări de pietruire, decolmatare șanțuri, activități de colectare deșeuri (peturi, etc.), reparații la toate parcurile de joacă, drenare ape pluviale, curățenie de primăvară, etc.

III. Proiecte de investiții de viitor

1. Cea mai importantă investiție pentru viitor este construirea unei hale agroalimentare într-un alt spațiu decât cel existent. Piața actuală din centrul comunei va trebui mutată într-un alt spațiu mai generos deoarece în fiecare marți când are loc piața, tot centrul Crasna se blochează pentru că locurile de parcare sunt insuficiente.

Primăria Crasna își propune ca pe viitor să construiască două poduri rutiere peste Valea Ludvan și Mărtăuța, finanțate prin Compania Națională de Investiții.

Primarul Kovacs Istvan are în vedere să construiască trotuare în toată comuna, dar va depune un proiect și pentru reabilitarea a 7 kilometri de drum între Crasna – Marin – Mănăstirea Bic – Comuna Valcău de Jos.

„Este importantă modernizarea comunei Crasna, iar fiecare investiție aduce plus valoare comunității și duce automat la creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Însă pe lângă aceste proiecte, îmi propun ca în mandatul meu să pun în centrul atenției cetățeanul, cu care ne dorim o bună colaborare.

În acest sens îmi doresc ca fiecare cetățean să respecte comuna noastră, să fie responsabil, astfel încât să trăim într-un mediu mai curat și un spațiu mai locuibil.

A fi un cetățean responsabil înseamnă a fi un bun creștin și cu frică de Dumnezeu. Îmi doresc să trăim în unitate și armonie împreună cu întreaga comunitate”, a conchis primarul Kovacs Istvan. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *