Principele Nicolae al României, nepotul regelui Mihai, a vizitat sâmbătă Sălajul
Principele Nicolae al României, nepotul regelui Mihai, a filmat în weekend în Țara Călatei, într-un proiect de promovare a satelor din România. Printre comunitățile vizitate a fost și localitatea sălăjeană Fildu de Sus, unde a fost primit de meșteșugarul Nelu Mangău.
Președintele Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Transilvaniei, Cosmin Giurgiu, cel care îl va însoți pe principele Nicolae prin Țara Călatei, ne-a declarat că acestuia i se vor prezenta meșteșuguri tradiționale, cum fac porțile tradiționale, frontoanele de la case, dar și biserici de lemn românești și biserici fortificate reformate, sau cum se face portul tradițional românesc și maghiar.
”Este primul primul principe care vine să vadă, filmeze și să promoveze Țara Călatei, de la debutul proiectului nostru <<Descoperă Țara Călatei>>, a spus Giurgiu pentru cluj24.ro.
Vizita principelui Nicolae are loc în cadrul unui proiect mai amplu, intitulat ”Prinț și călător”, care este o serie de producții video inedite ce va fi difuzată pe platforma multimedia “Satele României”.
Aceasta va fi lansată în luna noiembrie. ”Satele României” este un proiect inițiat de o organizație neguvernamentală omonimă din București.
”Principele Nicolae s-a alăturat cu entuziasm și dedicație totală acestui proiect care își propune să contribuie nu doar la promovarea celor mai frumoase și celor mai puțin cunoscute sate și colțuri ale României, ci și la modernizarea și prosperitatea a sute de așezări din țară”, au spus inițiatorii acestui proiect.