Prioritățile UDMR pentru sesiunea de toamnă. Seres Denes reales chestor al Camerei Deputaților

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că prioritățile UDMR pentru sesiunea de toamnă a Parlamentului sunt legile educației, în special învățământul în limba maternă, compensările la energie și ajutor de stat pentru cei care să încălzesc cu lemne, legea minorităților.

UDMR a avut, miercuri, la Satu Mare, o reuniune a grupurilor parlamentare ale formațiunii. După ședință, Kelemen Hunor a declarat pentru portalul de limbă maghiară maszol.ro că, după evaluarea situației politice, au fost stabilite temele importante din perioada următoare.


Președintele UDMR Sălaj și cel mai longeviv deputat în Parlamentul României, Seres Denes a fost reales în functia de chestor al Camerei Deputatilor, fiind automat membru al Biroului permanent (nr. – forul de conducere al Camerei Deputaților). 

„Având în vedere ponderea politică a grupurilor parmentare, Biroul permanent are 13 membri din care președintele este ales pe mandat de 4  ani, iar cei 4 vicepreședinți, 4 secretari și 4 chestori sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni parlamentare. Pentru funcția de chestor care îi revine grupului parlamentar UDMR, am fost desemant să îndeplinesc această funcție.

Din perspectiva ca deputat ales al sălăjenilor, îmi doresc să rezolv o problemă mai veche, respectiv cea a terenurilor situate în jurul barajului de acumulare de la Vârșolț, unde foarte mulți cetățeni au rămas fără teren, deoarece a fost trecut în proprietatea publică a statului, iar proprietarii nu au fost despăgubiți. În acest sens, am depus un proiect de lege care se află în procedură parlamentară și sper să fie adoptat cât mai curând și să acordăm despăguribirile necesare.

De asemenea îmi doresc să sprijin în continuare autoritățile locale în modernizarea localităților prin aplicarea cât mai repede a Programului Anghel Saligny, prin atragerea fondurilor de la Fondul de Mediu și de asemenea prin atragerea de fonduri europene ce ne revin prin PNRR. Posibilitățile sunt multe, depinde de capacitatea noastră de a ne organiza și de a atrage aceste fonduri și în folosul comunităților noastre”, a declarat pentru Ziarul Monitorul de Sălaj, deputatul UDMR, Seres Denes.


Dintre acestea, el a evidențiat în primul rând legea educației, deoarece „a devenit una dintre cele mai importante priorități de toamnă”.

„Aceasta a fost asumată de coaliție, va fi prezentată Guvernului în forma finală în câteva săptămâni, apoi în Parlament, iar unul dintre cele mai importante lucruri pentru noi în acest an este să adoptăm o lege a educației care, pe lângă un învățământ de înaltă calitate, predictibil, competitiv, să prevadă și să asigure cadrul pentru învățământul în limba maternă”, a declarat președintele UDMR.

Măsurile legate de creșterile continue ale prețurilor în sectorul energetic au fost, de asemenea, definite ca o prioritate.

Potrivit lui Kelemen Hunor, „cel mai important lucru este ca Guvernul să ajute consumatorii casnici, cea mai vulnerabilă categorie socială, în aceste condiții, în care ne aflăm și cu care ne confruntăm”. El a mai adăugat că în sectoarele industriale în care este nevoie de ajutor, Guvernul poate face acest lucru. „Cert este că tariful de 0,68 lei pe kilowatt oră va rămâne pentru consumatorii casnici până la un consum de 100 kWh pe lună”, a declarat președintele UDMR, adăugând că negocierile privind prețul peste limita superioară sunt încă în desfășurare în coaliție.

Kelemen Hunor a precizat că UDMR intenționează să introducă un ajutor de stat și pentru cei care se încălzesc cu lemne sau cu combustibil pe bază de lemn, astfel încât „să aibă și ei un fel de sprijin, pentru că este corect ca bugetul să îi sprijine nu doar pe cei care se încălzesc cu gaz sau cu energie electrică, ci și pe cei care folosesc combustibil pe bază de lemn”.

O altă prioritate este proiectul de lege privind minoritățile, a subliniat Kelemen Hunor. În sesiunea din toamnă, UDMR va discuta și despre acest lucru cu partenerii de coaliție.

„Mai sunt și alte subiecte importante: modificarea legilor justiției, a codului penal și a codului de procedură penală, acestea sunt prioritățile guvernului, dar ca membru al coaliției le tratăm cu prioritate”, a adăugat președintele UDMR.

Urmează să fie prezentate noi propuneri din programul de sprijinire a familiei adoptat de UDMR la congresul din toamna anului trecut. „Când am început acest lucru, nu era război. Războiul și situația economică rescriu multe lucruri, unele dintre aceste propuneri erau deja în parlament și în fața guvernului, le vom lua în considerare, iar demersurile pe care le-am formulat la sfârșitul anului trecut le adaptăm la evenimentele de mai bine de jumătate de an”, a explicat Kelemen Hunor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *