Profesor de sport din Nușfalău acuzat că și-a expus organul genital elevelor
La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizați de către două femei, din comuna Nușfalău, cu privire la faptul că, la data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 13:00, în timp ce fiicele acestora, de 12, respectiv 13 ani, se aflau în vestiarul sălii de sport a unei școli gimnaziale, profesorul de sport și-a expus organul genital în fața acestora.
A fost informată instituția de învățământ în care își desfășoară activitatea cadrul didactic.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru coruperea sexuală a minorilor și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea verificării aspectelor sesizate și administrării întregului probatoriu în cauză.