PSD și PNL vor avea candidați proprii la prezidențiale

Social democrații și liberalii vor avea candidați proprii la alegerile prezidențiale, potrivit declarațiilor făcute de premierul Marcel Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă. Totodată, șeful executivului a anunțat datele oficiale ale alegerilor prezidențiale și parlamentare.

”Nu am ieșit, după cum știți, decât după ce am luat o decizie foarte clară în coaliție cu tot calendarul electoral, respectiv pe 9 iunie avem comasate alegeri locale cu europarlamentare. Pe 15 și 29 septembrie, pentru că localele s-au devansat, vom avea alegeri pentru funcția de președinte și pe data de 8 sau 9 decembrie, duminică sunt alegeri pentru Parlament.

Este aproape imposibil ca PSD, cel mai mare partid din România, sa nu aibă candidat pentru funcția de președinte”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD, potrivit Dcnews.

Nicolae Ciucă: PNL va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale

”Partidul Național Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidențiale, iar decizia privind nominalizarea va fi luată în forurile de conducere ale partidului.

Este normal ca după alegerile locale să avem un Consiliu Naţional în care să facem analiza rezultatelor de la alegerile locale şi europarlamentare şi de aici încolo să stabilim toţi paşii pentru ca partidul, membrii partidului, să stabilească şi să avem dincolo de nominalizare şi strategia cu care PNL va intra în alegeri”,a afirmat Nicolae Ciucă, președintele PNL.

Întrebat dacă își dorește nominalizarea, liderul PSD a afirmat: ”nu contează ce ne dorim unul sau altul, contează ce stabilește partidul”.

Calendarul alegerilor din 2024

9 iunie 2024 – alegeri locale și alegeri europarlamentare;
15 și 29 septembrie 2024 – alegeri prezidențiale (surse);
8 decembrie 2024 – alegeri parlamentare

Cine ar putea candida la alegerile prezidențiale din acest an

Marcel Ciolacu – președinte PSD și premierul României

Nicolae Ciucă – președinte PNL și președinte al Senatului

Mircea Geoană – secretar adjunct NATO (independent)

George Simion – președinte AUR și deputat

Diana Șoșoacă – președinte SOS România și senator

Elena Lasconi – primar Câmpulung Muscel (USR)

Ana Birchall – fostă ministru al Justiției (independent)

Ludovic Orba – președinte Forța Dreptei și deputat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *