Restricții de circulație pe DN1C între Sălaj și Maramureș
Șoferii care au drum pe DN 1C spre Cluj, trebuie să știe că de mâine, 30 august, vor exista restricții de circulație între localitățile Perii Vadului (jud. Sălaj) și Mesteacăn (jud. Maramureș).
Circulația se va face alternativ, pe un singur sens, deoarece în zona menționată se vor efectua lucrări de întreținere periodică. Restricțiile ar putea dura două luni de zile, cât este prevăzută durata contractului de execuție, anunță DRDP Cluj.
”Atenție! În data de 28.08.2024 vor începe ”Lucrările de întreținere periodică pe timp de vară – Straturi bituminoase foarte subțiri executate la rece” pe DN 1C, km 104+000 – km 114+000, între localitățile Perii Vadului (jud. Sălaj) și Mesteacăn (jud. Maramureș).
Lucrările se vor realiza pe sectoare de 1500 m, circulația se va desfășura alternativ, pe un singur fir, dirijată cu piloți de trafic. Pe sectoarele cu trei benzi de circulație, traficul rutier se va desfășura simultan în ambele sensuri.
Durata contractului este de două luni. Vă rugăm să respectați restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară”, au precizat reprezentanții DRDP Cluj.