Rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut Evaluarea Națională 2022

M

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj au centralizat rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut Evaluarea Națională în perioada 14 – 17 iunie 2022. Rezultatele (înainte de depunerea/soluționarea contestațiilor) au fost publicate, la ora 10:30, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

În județul Sălaj, situația statistică generală arată că dintre cei 1649 candidați prezenți, 1312 candidați au obținut medii peste sau egale cu 5 (cinci), un procent de 79, 56% (față de 75.92%, în 2021). La nivel național, procentul acestor medii este 82,3% (76,8%, în 2021).

La proba de Limba și literatura română, dintre cei 1660 candidați prezenți, 1399 au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), un procent de 84, 28% (față de 78, 12%, în 2021).Opt candidați au fost notați cu 10 (zece).

Note de 10 sunt la următoarele școli:

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 2

COLEGIUL NAȚIONAL „SILVANIA” ZALĂU – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE         LAZĂR” ZALĂU – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „HOREA” ȘIMLEU SILVANIEI – 1

LICEUL DE ARTĂ „IOAN SIMA” ZALĂU – 1

ȘCOALA PROFESIONALĂ SÂG – 1

La nivel national, pentru proba de Limba și literatura română, procentul este     85, 9% (față de 84%, în 2021)

La proba de Matematică, dintre cei 1649 candidați prezenți, 1203 candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), un procent de 72,95% (față de 65, 39%, în 2021).    Zece candidați  au obținut nota 10 (zece).

Note de 10 sunt la următoarele școli:

COLEGIUL NAȚIONAL „SILVANIA” ZALĂU – 4

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI EMINESCU” ZALĂU – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SIMION BĂRNUȚIU” ZALĂU – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE LAZĂR” ZALĂU – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SILVANIA” ȘIMLEU SILVANIEI – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 FILDU DE MIJLOC – 1

ȘCOALA GIMNAZIALĂ „VASILE LUCĂCEL” SOMEȘ ODORHEI – 1

La nivel național, pentru proba de Matematică, s-a înregistrat un procent de 77,5% (față de 67,4%, în 2021).

La limba și literatura maternă, dintre cei 372 candidați prezenți, 364 candidați  au obținut note mai mari sau egale cu 5, un procent de 97,85% (față de 96.31%, în 2021).  Nu s-a înregistrat nicio notă de 10 (zece).

La nivel național, pentru proba de Limba și literatura maternă, procentul este 96,1% (față de 95, 9%, în 2021).

Rezultatele au fost publicate cu anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și vineri, 24 iunie 2022 (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate în data de 30 iunie 2022, după soluționarea contestațiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *