Roberta Metsola, cel mai tânăr președinte al Parlamentului European

Roberta Metsola, membră a Parlamentului European din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), este noua președintă a Parlamentului European, scrie Presshub.ro 

„Roberta Metsola va fi cel mai tânăr președinte al Parlamentului European, fiind aleasă cu 458 de voturi, chiar în ziua aniversării vârstei de 43 de ani.

A fost aleasă prim-vicepreședintă în noiembrie 2020 și a fost președintă în exercițiu a Parlamentului după decesul președintelui Sassoli la 11 ianuarie 2022.

Este a treia femeie președintă a Parlamentului European, după Simone Veil (1979-1982) și Nicole Fontaine (1999-2002). O felicităm şi îi urmăm succes în noul mandat!”, precizează Biroul Parlamentului European în România.

Roberta Metsola a câștigat alegerile în primul tur de scrutin, unde a primit o majoritate absolută de 458 voturi din 690 voturi exprimate, dintre trei candidați. La începutul zilei de marți, Kosma Złotowski (ECR, Polonia) și-a retras candidatura.

Roberta Metsola va conduce Parlamentul în a doua jumătate a actualei legislaturi, până la constituirea un nou Parlament în urma alegerilor europene din 2024.

Rezultatele votului:

1. Roberta Metsola (PPE, Malta) 458

2. Alice Bah Kuhnke (Verzi/ALE, Suedia) 101

3. Sira Rego (Stânga, Spania) 57

Totalul voturilor exprimate: 690

Voturi albe sau nule: 74

Majoritatea absolută necesară: 309

Cine este Roberta Metsola

Născută în Malta în 1979, Roberta Metsola este deputată în Parlamentul European din 2013 și va fi cel mai tânăr președinte ales al PE. A fost aleasă prim-vicepreședintă în noiembrie 2020 și a fost președintă în exercițiu a Parlamentului după decesul președintelui Sassoli la 11 ianuarie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *