România are capacitatea de a testa zilnic peste 15.000 de persoane

Potrivit ministrului Sănătăţii, în ţară cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă, însă funcţionale la nivelul ţării sunt în total 99 de puncte de testare, cu o capacitate cumulată de 15.500 de teste pe zi.

Centrele sunt în București, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța și Craiova.

„Testele – noi în acest moment avem 99 de puncte de testare cu o capacitate de 15.500 de teste pe zi. Sunt cinci centre mari care au rutină, până la maximul aparatelor, restul centrelor sunt apărute în timp sau după panta descendentă a pandemiei. (…) În acest moment avem teste care se fac în timpul săptămânii, în weekenduri. Aceste testări sunt corespondent cu numărul de testări făcute sau cu numărul de prezentări la UPU. Ştim bine că sâmbăta şi duminica aceste prezentări sunt în număr mai scăzut, iar recoltările de la Direcţiile de Sănătate Publică şi de la spitale se fac mai reduse, de asta aveam astăzi 166 de cazuri noi, după testările de ieri. Vedem în zilele următoare. Noi gestionăm zilnic fiecare rezultat, dar şi la o săptămână. Suntem totuşi după 6-7 săptămâni, la o săptămână care a fost în creştere. Vedem ce va urma în această săptămână”, a evidenţiat Tătaru, conform Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *