România pierde 2 miliarde de euro din PNRR pentru că a avut o creștere economică în 2021
Dan Vâlceanu, ministrul Proiectelor Europene, a anunțat că suma inițială alocată României prin granturile nerambursabile din PNRR (14,2 miliarde euro din totalul de 29,2 miliarde) va scădea cu două miliarde de euro pentru că economia României a avut o performanță mai bună în 2021 decât cea prognozată.
„Există în PNRR acest mecanism de ajustare a granturilor luând în calcul variaţia reală a PIB din 2020 şi variaţia agregată 2020/2021. Şi în momentul în care înlocuieşti datele din prognoză pe care Comisia le-a considerat atunci când am calculat nivelul de granturi şi nivelul de împrumuturi cu datele reale, cu ce s-a întâmplat de fapt şi cu creşterea de 7% pe care România a avut-o, este posibil ca nivelul de granturi să se reducă. Din estimările noastre undeva aproape de 2 miliarde de euro”, a spus joi Dan Vîlceanu într-un briefing de presă.
E pentru prima oară când un oficial român vorbește despre posibilitatea ca suma alocată României prin PNRR să scadă în funcție de performanțele economice.
Imediat, PSD a reacționat, iar purtărtorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea a declarat luni că partidul îi cere ministrului Fondurilor Europene, Dan Vîceanu, să explice declaraţia prin care anunţa că România va pierde 2 miliarde de euro din finanţarea pe PNRR, anunță News.ro.
„Poate mai tăiem de la partea aceea de consultanţă, care e foarte mare”, a arătat senatorul PSD.