Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei. Drapelul a fost dat jos din fața sediului de la Strasbourg
Consiliul Europei a exclus oficial Federația Rusă din cel mai important organism al drepturilor omului de pe continent din cauza invaziei și războiului său început în Ucraina.
Într-o declarație publică, Consiliul Europei a spus că „Federația Rusă încetează să mai fie membră a forului de astăzi, după 26 de ani în care a avut această calitate”.
Decizia vine la o zi după ce Rusia a anticipat excluderea. Marți, Moscova a anunțat că a declanşat procedura ieşirii din Consiliul Europei, acuzând NATO şi UE că au făcut din această organizaţie un instrument în serviciul „expansiunii lor militaro-politice şi economice spre Est”.
Consiliu Europei este instituția care a elaborat Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Mișcarea are consecințe concrete, a informat marți Reuters. Convenția drepturilor omului va înceta să se aplice Rusiei, iar rușii nu vor mai putea face recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului împotriva guvernului lor.
Drapelul Rusiei a fost coborât miercuri de pe stâlpul din fața clădirii Consiliului Europei din Strasbourg. The Guardian scrie că prin acest gest, Rusia a fost recunoscută oficial ca parte a lumii barbare.
Rusia, a doua țară care părăsește Consiliul Europei
Rusia este doar a doua țară care părăsește grupul pan-european însărcinat cu apărarea drepturilor omului și a statului de drept de la formarea sa după cel de-al Doilea Război Mondial.
Grecia făcuse același lucru în 1969, tot pentru a evita expulzarea, după ce un grup de ofițeri din armată a preluat puterea într-o lovitură de stat militară. S-a alăturat din nou după restabilirea democrației cinci ani mai târziu.
„Decizia de astăzi nu este împotriva poporului Rusiei, este împotriva regimului autocratic, cleptocrat și opresiv al lui (președintelui rus Vladimir) Putin”, a declarat fostul prim-ministru grec George Papandreou, acum membru al Consiliului Europei, citat de Reuters.
„Țara mea, Grecia, a fost dată afară din Consiliul Europei în anii 1970. Această decizie a întărit lupta noastră pentru democrație și libertate”, a spus el.
Retragerea Rusiei din instituția care a conceput Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a ajutat națiunile est-europene să-și democratizeze sistemele politice după prăbușirea comunismului are o greutate simbolică.
Retragerea din Consiliul Europei oferă Moscovei „oportunitatea” de a restabili pedeapsa cu moartea pentru fapte grave
Consiliul Europei, organism responsabil cu monitorizarea respectării drepturilor omului şi a statului de drept, a suspendat Rusia din rândurile sale la 25 februarie, la o zi după începerea invaziei din Ucraina, cu excepţia CEDO, ultimul recurs pentru cei circa 145 de milioane de cetăţeni ruşi.
Creat în 1949, Consiliul Europei reunea până acum aproape toate statele de pe continentul european, 47 în total, inclusiv Rusia, din 1996, şi Ucraina, din 1995.
Premierul ucrainean Denis Şmîgal a cerut luni Consiliului Europei „să expulzeze imediat” Rusia din rândurile sale, spunând că cei vinovaţi „de această agresiune neprovocată şi nejustificată nu pot rămâne în familia europeană, unde viaţa este cea mai de preţ valoare”.
Comitetul de Miniştri al Consiliul Europei, „executivul” său, din care fac parte ambasadorii statelor membre, urma să se reunească joi pentru a lua o decizie în legătură cu eventuala expulzare a Rusiei.
Kremlinul a spus luna trecută că suspendarea Rusiei este nedreaptă, dar că ea oferă un motiv bun pentru a părăsi de tot organizaţia, ceea ce ar oferi Moscovei oportunitatea de a restabili pedeapsa cu moartea pentru fapte grave.