Rusia a oprit gazul spre vestul Europei, prin conducta Yamal

Rusia a oprit marți dimineață furnizarea de gaze naturale către Europa prin conducta Yamal, potrivit datelor provenite de la autoritățile germane din domeniu, citate de Reuters.

Nu este clar dacă este vorba despre o decizie permanentă a Moscovei în acest sens.

Între timp, furnizarea a fost reluată pe o secțiune către est, din Germania spre Polonia, potrivit Reuters.

Fluxurile de gaz prin celelalte conducte, inclusiv Nord Stream 1 prin Marea Baltică, sunt momentan stabile. Debitele prin Nord Stream 1 au fost constante la 73.286.889 kWh/h, au arătat datele operatorului.

Totodată, datele operatorului de conducte Gascade au arătat că fluxurile de gaz către est, la punctul de ieșire din Mallnow, au fost de 4.997.859 kWh/h, marți dimineață. Gazul curgea anterior spre Germania pe fondul cererii puternice și al prețurilor ridicate ale gazului.Compania rusă de gaze Gazprom nu a făcut comemtarii pe această temă, potrivit sursei citate.

Conducta Yamal este una dintre rutele majore pentru exportul de gaz rusesc către Europa.

În urmă cu o săptămână, Rusia amenința cu întreruperea aprovizionării cu gaze naturale către Germania și avertiza că prețul țițeiului va ajunge astfel la peste 300 de dolari, din cauza sancțiunilor din partea țărilor occidentale.

Potrivit Bloomberg, prețurile gazelor naturale au început să scadă recent pe fondul vremii blânde.

Temperaturi peste medie sunt prognozate în nordul Europei săptămâna viitoare, atenuând temerile că orice întrerupere a aprovizionării cu gaz pe fondul războiului din Ucraina ar putea afecta piața în următoarele săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *