
“Transmit felicitări tuturor participanților, pentru performanța de a ajunge la acest nivel atât de înalt al competiției! Vă felicit pentru efortul extraordinar, pentru măiestria în interpretare și suntem onorați că am asistat la recitalurile voastre remarcabile, descoperind împreună că muzica este, într-adevăr, un liant între sufletele oamenilor. Sper ca această experiență să vă insufle încrederea de a vă urma în continuare pasiunea. Aprecierile mele se îndreaptă și către profesorii care vă inspiră, vă încurajează și vă îndrumă în această minunată călătorie pe note muzicale. Tuturor, mult succes în viitor și vă așteptăm mereu cu brațele deschise în Țara Silvaniei, în municipiul Zalău, în județul Sălaj”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.