SCM Volei Zalău calificată în Final Four-ul Cupei României la volei masculin

Final Four-ul Cupei României la volei masculin va avea loc la Brașov. Au fost stabilite semifinalele. Paula Seling va cânta imnul naţional înaintea finalei.

După ce la finalul anului trecut, Brașovul a găzduit Supercupa României la volei, atât la feminin cât și la masculin, de care edilii orașului s-au arătat dezinteresați, Federația Română de Volei a decis să acorde Brașovului și organizarea Final Four-ului Cupei României la volei masculin.

Semifinalele Cupei României la volei masculin, ediția 2021 – 2022 se vor disputa în 12 și 13 martie la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”.

Conform tragerii la sorți, care a avut loc la sediul Federației Române de Volei, în penultimul act al competiției se vor disputa meciurile: SCM Zalău – Steaua și SCMU Craiova – CSM Arcada Galați.

Finala Cupei României la volei masculin se joacă în data de 13 martie

Ambele vor avea loc sâmbătă, 12 martie. Prima semifinală va începe la ora 15:00, iar a doua la ora 18:00.

Finala Cupei României se va disputa duminică, 13 martie, de la ora 19:.00.

Cântăreaţa Paula Seling va intona imnul național înaintea finalei Cupei României la volei masculin.

„Ne bucură faptul că suntem prezenți printre cele mai bune echipe de volei din România. Weekendul următor va fi un regal voleibalistic în Brașov, unde sperăm să face minim o victorie, asta însemnând prezența în finala Cupei României. Chiar dacă în campionat nu stăm așa cum ne-am dori noi, eu mizez pe dorința băieților de a-și lua revanșa și de a realiza ceva măreț în sezonul acesta”, manager Adrian Feher. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *