SCM Zalău bate tot ce prinde în 2022! Trei victorii în trei jocuri amicale pentru băieții lui Dorin Toma

⚽️ SCM Zalău a susținut azi, 5 februarie al treilea amical al iernii, partidă în care s-a impus cu scorul de 2-1 împotriva celor de la Metalurgistul Cugir. Scorul la pauză a fost 1-1 primul gol al echipei noastre fiind marcat de Cosmin Meșter, în min. 15, iar al doilea gol a fost marcat de Sergiu Pop în min. 75.
În primul amical disputat la Satu Mare, băieții antrenați de Toma Dorin s-au impus cu scorul de 3-2, iar al doilea amical a fost câștigat împotriva celor de la Gloria Bistrița cu scorul de 2-1.
„Sunt mulțumit de cum se prezintă echipa. Este foarte important pentru noi că și în amicale legăm victoriile ceea ce duce la consolidarea unui moral bun în vederea începerii campionatului. Băieții se află într-o perioadă grea din punct de vedere fizic, cu două antrenamente pe zi, sală și multe alte activități. Avem programat pe 12 februarie ultimul amical înainte de cantonament împotriva celor de la Șomcuta Mare. În perioada 15 februarie – 25 februarie vom fi la Felix pentru un cantonament centralizat în care pe 19 februarie am programat un amical cu Luceafărul Oradea, iar pe 25 februarie avem programat încă un amical cu o echipă pe care nu am stabilit-o încă. Important pentru noi este să ne ferim de accidentări și să reușim să intrăm în meciurile din campionat cu un moral cât mai ridicat”, transmite managerul SCM Zalău, Marius Pașca. 

⚽️ Lot SCM Zalău: Miron – Șandru. Iustin, Ilieș, Rotea, Micaș, Culda, Meșter, Șter și Hatiegan. Au mai evoluat: Gudea – Motroc, Dulap, Forna, F. Pop, Calugher, Stanciu, Sorian, Mare, Nicoraș, S. Pop. Rezerve: A. Pop, Logon și B. Forna
⚽️ Partida a avut loc pe Arena de la Iclod.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *