Secretarul de stat Marius Stanciu a participat la ședința lunară a Consiliului Național al Organizației de Pensionari și Persoane Vârstnice

M
În calitate de membru al Consiliului Național al Organizației de Pensionari și al Persoanelor Vârstnice, secretarul de stat Marius Stanciu a participat la ședința lunară.
Printre temele discutate au fost:
– Aprobarea unor procese verbale;
-Analiza sistemului de pensii din România, comparativ cu sistemele de pensii din unele țări membre UE;
-Validarea alegerii unor președinți de consilii județene ale pensionarilor și persoanelor vârstnice.
„Tododata, după terminarea ședinței mi-am vizitat o parte din colegii de la Casa Națională de Pensii Publice care își desfășoară activitatea în aceeași locație. Vreau să menționez faptul că, am rămas plăcut impresionat de profesionalismul acestor OAMENI, care lucrează de multe ori până noaptea târziu, inclusiv sâmbetele și duminicile în folosul celor peste 4,5 milioane de pensionari. Nu pot să ascund faptul că am rămas efectiv uimit de condițiile precare în care își desfășoară activitatea! Având în vedere funcția pe care o dețin, mi-am luat angajamentul că voi contribui cu tot ceea ce depinde de mine pentru a le asigura condiții decente de muncă.”, transmite secretarul de stat, Marius Stanciu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *