Șefii din Prefectură și cei ai învățământului sălăjean se vaccinează mâine împotriva COVID-19

Tot mâine, odată cu prefectul Virgil Țurcaș și cei doi subprefecti, Romeo Sârca și Robert Vasvari sunt programați și se vor vaccina și Vasile Bulgarean și Dari Toma, inspectorul general, respectiv, inspectorul general adjunct al ISJ Sălaj.

După vaccinarea acestora, va avea loc o scurtă declarație de presă (puțin după ora 9, la centrul de vaccinare Zalău), la care vor fi prezente Ligia Marincaș, directorul executiv al DSP Sălaj și Olimpia Moigrădean, coordonatorul centrului de vaccinare de la Cercul Militar Zalău.

Amintim că pe data de 15 ianuarie a început a doua etapă de vaccinare la nivel național. În Sălaj etapa a doua de vaccinare a început duminică, 17 ianuarie, cu o echipă mobilă care s-a deplasat la Crasna al un centru unde au fost vaccinați vârstnicii. Peste 60.000 de sălăjeni sunt așteptați să se vaccineze în etapa a doua.

Și șeful Poliției Săălaj, comisarul șef de poliție Marius Stupar a anunțat că este de acord cu vaccinul și că se va vaccina chiar și public pentru a crește încrederea cetățenilor în acest vaccin. Șeful IPJ Sălaj consideră că doar prin vaccinare putem reveni cu toții la o viață normală și recomnadă tuturor, polițiști și cetățeni, să se vaccineze împotriva COVID-19.

Care sunt persoanele care vor fi vaccinate în a doua etapă

Lista oficială cu persoanele care intră în etapa a două de vaccinare:

  1. beneficiarii din centrele sociale
  2. persoanele care au peste 65 de ani
  3. persoanele cu boli precum: diabet zaharat, obezitate, alte metabolice inclusiv boli congenitale, afecțiunile cardiovasculare cronice, afecțiunile cronice renale, oncologice, pulmonare, sindromul Down, afecțiuni hepatice, autoimune și alte condiții de imunodepresie, HIV-SIDA
  4. persoanele care deservesc activități esențiale pentru bună funcționare a infrastructurii critice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *