Senatorul USR, Cosmin Viașu, transmite un mesaj de Ziua Mondială a Educației
Educația este factorul decisiv în dezvoltarea socială și economică a unei țări. De ziua ei, vreau să urez tuturor participanților la actul educațional, copii, profesori și părinți, la mulți ani și cât mai multe reușite.
La noi, educația este ,se pare, o piatră de moară care atârnă de picioarele tuturor guvernelor care se succed, fără ca acestea să reușească sa-i identifice și să-i rezolve marile probleme.
Există țări care au reușit asta, au dotări de calitate în școli, cadre didactice motivate și bine pregătite și un curriculum echilibrat. Însă au reușit să facă sistemul de învățământ să performeze numai după ce au scos amestecul politic din el. Asta cred că ar trebui să se întâmple și la noi. Să dispară numirile politice de inspectori, directori, și să nu se mai mascheze incompetența.
Am speranța că cei 3,6 miliarde de euro pe care PNRR îi prevede pentru a fi alocați educației, împreună cu multă voință politică transpusă în legi bune să rezolve și la noi problemele sistemului de învățământ.
Este o perioadă dificilă cauzată de pandemie însă învățarea trebuie să continue în orice condiții, și printre măști, testări și dezinfectanți, în format fizic unde este posibil.
Contăm pe grija dascălilor a căror sarcină este să șlefuiască caractere și să dea societății oameni educați.