Șimleuan cercetat penal pentru încălcarea ordinului de protecție

Duminică, 11 mai a.c., în jurul orei 23.42, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău au fost sesizați de către cei din cadrul Dispeceratului SIME cu privire la faptul că, a fost declanșată o alertă de apropiere, privind un bărbat de 47 de ani, din Șimleu Silvaniei, pe numele căruia fusese emis un ordin de protecție și care avea montat un dispozitiv de monitorizare electronică.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat pe strada Victor Deleu din municipiul Zalău, bărbatul fiind identificat în fața unui bloc, aflându-se la o distanță mai mică de 100 de metri față de domiciliul persoanei protejate, nerespectând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție.

În cauză, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *