Subcomisarul Mârza Ionuț, împuternicit la comanda Poliției Municipale Zalău

Șeful Poliției Sălăjene, comisarul-șef de poliție Stupar Marius, a decis astăzi să împuternicească un nou șef la Poliția Municipiului Zalău. Subcomisarul de poliție Mârza Ioan Vasile a fost împuternicit în funcția de șef al Poliției Municipale Zalău.

Numirea lui Mârza la șefia Poliției Zalău vine în contextul în care fostul șef interimar Oltean Bogdan a picat concursul cu nota 4,79.

„Începând cu data de 2 iulie a.c., la comanda Poliției Municipiului Zalău a fost împuternicit domnul subcomisar de poliție MÎRZA IOAN VASILE”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj. 

Mârza Ioan a activat ca ofițer de poliție rutieră la Serviciul Rutier. După ce șeful Biroului Ordine Publică Zalău, Lupu Florin a fost avansat în funcția de adjunct al IPJ Sălaj, Mârza Ioan a fost numit interimar în funcția de șef Birou Ordine Publică Zalău, funcție pe care a ocupat-o până azi, 2 iulie, la numirea în funcția de șef al Poliției Mun. Zalău.

Mârza Ioan este căsătorit și are o experiență de 14 ani în Poliția Română, iar din anul 2021 a trecut un examen și a intrat în corpul ofițerilor. A lucrat ca polițist în Ileanda, Cehu Silvaniei, iar din anul 2007 a ajuns la Zalău, la Biroul Rutier.

Experiența profesională:

– În cursul anului 2005 – a absolvit Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca;

– În perioada 2005 – 2006 – ajutor șef de post în cadrul Postului de Poliție Ileanda;

– În perioada 2006 – 2007 – agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei – Formațiunea Rutieră;

– În perioada 2007 – 2017 – Agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Zalău – Biroul Rutier;

– În perioada 2017 – 2021 – agent de poliție la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj;

– În anul 2021, acesta a promovat un concurs de trecere în corpul ofițerilor (TCO), în cadrul Serviciului Rutier;

– În perioada 2021 – 2023 – ofițer de poliție în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj;

– în perioada 2023 – 02 iulie 2024 – Șeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Zalău.

– din 02 iulie – împuternicit șef al Poliției Municipiului Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *