Surse Digi24: Copreședinte USR PLUS, Dan Barna, invitat la discuții de președintele Klaus Iohannis

Dan Barna va avea marți o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a încerca o deblocare a crizei politice. Dacian Cioloș nu va participa la discuții, deoarece se află la Paris, la un eveniment organizat de Emmanuel Macron. 

Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că discuția va avea loc la inițiativa președintelui Iohannis, după ce șeful statului a avut și luni o întrevedere cu premierul Florin Cîțu, pe care l-ar fi asigurat de sprijinul său în continuare și căruia i-ar fi spus că singura soluție pentru rezolvarea crizei guvernamentale este ca USR PLUS să renunțe la moțiunea de cenzură.

Biroul Național al USR PLUS urmează să îi dea mandat lui Dan Barna pentru a susține revendicările partidului, respectiv demisia lui Florin Cîțu.

În această seară însă se așteaptă un anunț privind demisia în bloc a miniștrilor USR PLUS, ceea ce ar putea face inutile discuțiile de la Palatul Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *