Tabără de tineret în Maramureș, organizată de Parohia Ortodoxă Ortelec

Unul dintre foarte mulți preoți sălăjeni dedicați comunității în care slujește este și părintele Doru Gârboan, care după mulți ani de slujire în Italia, în comunitatea de români din Imola, s-a întors acasă, iar cu binecuvântarea episcopului Petroniu, a fost instalat ca preot paroh în cartierul Ortelec. Biserica este plină în fiecare duminică, semn că învățătura propovăduită de preotul Doru Gârboan ajunge la sufletele oamenilor.

Preotul paroh Doru Gârboan, contiuă seria de proiecte dedicate tinerilor din cartierul Ortelec, iar în această vară organizează o tabără pentru tineri.

Tabăra este destinată tinerilor cu vârsta între 14 – 19 ani și se va organiza în județul Maramureș, la Pensiunea Montain Pearl din stațiunea Izvoare, un loc minunat.

Pensiunea Montain Pearl este o locație de top, evaluată pe Booking.com la superlativ de clienții recenți (10,0).

În cadrul taberei, tinerii vor participa la Sfânta Liturghie, drumeții, survivor, competiții sportive, ateliere de comunicare și dezvoltare personală, ateliere de creație, pictură bizantină.

Costul pentru celei 6 zile și cinci nopți de cazare este de doar 1100 lei.

  • Contact: Pr. Doru Gârbouan
  • tel: 0767240510 / email: parohiaortelec@gmail.com

„START ÎNSCRIERILOR! Vă așteptăm cu drag într-o tabără dedicată vouă, dragi tineri, într-un spațiu mirific montan Pensiunea Mountain Pearl!”, transmite preotul Doru Gârboan. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *