Tânăr de 19 ani prins beat la volan în Zalău

Duminică noaptea, 14 august, polițiștii Biroului Rutier Zalău au întocmit dosar penal pentru alcoolemie unui tânăr, de 19 ani, din comuna Hereclean.

În fapt, la data de 14 august a.c., ora 23:45, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autoturism circulă haotic, pe strada Lazuri, din municipiul Zalău, conducătorul auto aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii s-au deplasat imediat în zonă și au depistat autoturismul reclamat. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Hereclean, care avea o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *