Toate unitățile de învățământ din Zalău, dotate cu mobilier nou și materiale didactice

Dotări cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale pentru TOATE unitățile de învățământ din municipiu și pentru trei secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar.
✅Primăria Municipiului Zalău a obținut finanțare pentru dotarea tuturor unităților de învățământ din municipiu și a trei secții din cadrul CSS cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, valoarea contractului de finanțare fiind de ➡️27 milioane lei.
🔜Acest proiect cuprinde dotarea a 25 de unități de învățământ (10 grădinițe și 15 școli gimnaziale și licee), precum și dotarea a 3 secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar Zalău. Astfel, vor beneficia de echipamente 25 de laboratoare de informatică, 438 de săli de clasă și de grupă vor fi echipate pentru organizarea în mediul virtual a activităților didactice, iar 290 de săli de clasă și de grupă vor fi mobilate pentru activități didactice. De asemenea, vor fi mobilate și vor beneficia de dotări 15 laboratoare de științe școlare, 15 cabinete școlare, 15 săli de sport, 3 secții de sport a CSS Zalău, 25 de cabinete de consiliere și asistență psihopedagogică și 3 ateliere de practică din cele trei licee tehnologice.
📌În cadrul acestui proiect, o parte din produsele achiziționate au și ajuns în unitățile de învățământ. Este vorba de: mobilier metalic pentru Liceul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian”; scaune pentru unitățile de învățământ; echipamente digitale pentru grădinițe, atelierele de practică și cabinetele muzicale; mașini-unelte pentru două licee cu profil tehnologic; scule pentru atelierele din cadrul liceelor tehnologice și pentru cabinetele de educație tehnologică cât și aplicații practice; boiler electric; materiale sanitare; aparatură profesională de bucătarie; veselă; textile de bucătărie; instrumentele muzicale pentru cabinetul școlar de muzică; materialele de birotică; cărți și manuale școlare; covoare pentru cabinetele de consiliere și asistență psihopedagogică și material didactic pentru cabinete.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *