Trei tineri reținuți pentru tâlhărie calificată

La data de 24 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, față de trei tinere, de 21, 23 și 24 de ani și un tânăr de 19 ani, cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 20/21 iulie a.c., cei patru tineri ar fi pătruns prin efracție în incinta unei locuințe din municipiul Zalău, iar din interiorul acesteia ar fi sustras mai multe articole vestimentare și alimente.

De asemenea, sub amenințarea unui obiect tăietor-înțepător, i-ar fi sustras proprietarului, un bărbat de 70 de ani, un telefon mobil și 80 de lei.

Tot la data de 24 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat o percheziție domiciliară, la domiciliul celor patru tineri, în urma căreia au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri de interes în cauză.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Astăzi, 25 iulie a.c., cei patru tineri vor fi prezentați Judecătoriei Zalău, cu propunere de luare a unei măsuri preventive față de aceștia.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru documentare întregii activități infracționale a celor patru în cauză.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *