Ultimele negocieri pentru Schengen. Lucian Bode a plecat din nou în Austria pentru discuții

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a plecat luni din nou în Austria pentru discuții cu omologul austriac, pe tema aderării României la Spațiul Schengen, au precizat surse politice pentru stiripesurse.ro.

Austria este ultima țară care îți menține opoziția față de aderarea României la Schengen, după ce Olanda și Suedia au dat semnale că au renunțat la obiecții. Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se va pronunţa joi asupra aderării României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen, conform agendei provizorii a reuniuni.

Austria „nu îşi dă consimţământul pentru extinderea spaţiului Schengen către România şi Bulgaria”

Pe agenda provizorie a Consiliului JAI figurează joi punctul „Decizia Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România” (posibil) Adoptare, precum şi un punct similar referitor la Croaţia. Agenda JAI ar putea suferi modificări în urma reuniunii COREPER (Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană) de miercuri dimineaţă, în urma contactelor diplomatice de până atunci.

Guvernul olandez a anunţat vineri că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei. Premierul olandez Mark Rutte a motivat această decizie prin faptul că „există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume.

Justificarea sa este împărtăşită şi de cancelarul austriac Karl Nehammer, care a declarat sâmbătă presei la Viena că Austria „nu îşi dă consimţământul pentru extinderea spaţiului Schengen către România şi Bulgaria”, acceptând doar aderarea Croaţiei.

Cancelarul austriac afirmase anterior că majoritatea celor aproximativ 75.000 de migranţi ilegali care au intrat anul acesta în Austria fără să fi fost înregistraţi anterior într-o altă ţară din UE au trecut prin Bulgaria sau România, ţări aflate la frontiera externă a UE, declaraţii respinse ulterior atât de autorităţile române, cât şi de cele bulgare.

România, Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc „în totalitate toate cerinţele” pentru a fi membre

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, care este vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European (PE), a declarat însă recent, cu prilejul unei reuniuni la nivel înalt a PPE la Atena, că guvernul Suediei a obţinut mandat din partea parlamentului pentru a vota aderarea României la spaţiul Schengen.

„Guvernul Suediei a prezentat o analiză obiectivă privind nivelul nostru de pregătire. Pe baza acestei analize, astăzi (2 decembrie n.r.), Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului Suediei a dat votul favorabil”, a anunţat Mureşan pe o reţea de socializare la sfârşitul săptămânii trecute.

Luni, doi oficiali ai Comisiei Europene, respectiv vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas şi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, au reiterat că România, Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc „în totalitate toate cerinţele” pentru a fi membre cu drepturi depline ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi că se aşteaptă ca Cei 27 să dea undă verde primirii lor, joi.

„Atât Bulgaria, cât şi România şi Croaţia au fost analizate în detaliu şi rezultatul este că îndeplinesc toate criteriile pentru a face parte din Schengen”, a declarat la rândul ei Ylva Johansson, care a adăugat că, la cererea ”unor state membre” care aveau ”unele îndoieli” cu privire la Bulgaria şi România, a fost trimisă o misiune de „experţi la nivel înalt” pentru a elabora un raport.

„Evaluarea (misiunii – n.r.) este că Bulgaria îndeplineşte chiar mai multe (criterii – n.r.) decât o făcea cu prilejul primei evaluări. Atât Bulgaria, cât şi România au crescut nivelul de protecţie la frontierele externe”, a dat asigurări comisarul european.

În 16 noiembrie 2022, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind aplicarea completă a acquisului Schengen în Bulgaria, România şi Croaţia, cerând Consiliului să ia măsurile necesare, fără alte amânări, care să le permită acestor trei ţări să adere la spaţiul fără controale la frontierele interne. Pentru aceasta este nevoie de unanimitate în rândul miniştrilor de interne ai UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *