Un căruțaș implicat într-un accident duminică seara, s-a prezentat luni la spital acuzând dureri

Luni, 6 septembrie, pasagerul unei căruțe, implicate într-un eveniment rutier duminică seara, s-a prezentat la spital, acuzând leziuni corporale.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce un tânăr s-a prezentat la spital spunând că a suferit leziuni în urma unui accident rutier.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, duminică seara, la ora 21:40, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, pe Drumul Județean 108G, între localitățile Vârșolț și Crasna, a intrat în coliziune față-spate cu un vehicul cu tracțiune animală, care nu era înregistrat și nu avea aplicate elemente reflectorizante.

Căruța a fost condusă de un tânăr, de 18 ani, din comuna Românași, iar pasager a fost un alt tânăr, domiciliat în comuna Vârșolț, care ulterior s-a prezentat la spital.

Inițial, polițiștii au soluționat evenimentul ca și accident rutier cu pagube materiale, întrucât toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital și acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru a stabili cauzele și condițiile în care s-a produs evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *