Un șimleuan s-a ales cu dosar penal după ce a furat alimente dintr-un magazin

Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat, prin apel „112”, să intervină după ce un bărbat a sustras mai multe produse alimentare dintr-un magazin alimentar de pe raza orașului Șimleu Silvaniei.

Bărbatul de 45 de ani a părăsit incinta magazinului fără să plătească pentru bunurile pe care le avea asupra sa. Bunurile neachitate au fost ascunse sub haina cu care era îmbrăcat. Incidentul a avut loc sâmbătă, 22 octombrie a.c., în jurul orei 16.30.

În cauză, jandarmii au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt”, acte ce vor fi înaintate organelor judiciare pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *