Vicepremierul Dan Barna critică schimbările de directori de școli pe criterii politice
Vicepremierul României, Dan Barna, a declarat că a primit sute de mesaje de nemulțumiri după ce aproximativ 1.000 de directori din cadrul instituțiilor școlare au fost înlocuiți. Barna susține că acțiunea nu este a Guvernului, ci a Inspectoratelor Școlare Județene.
”Primesc de două zile sute de mesaje cu proteste, reproşuri, nemulţumiri sau întrebări despre înlocuiri şi numiri de noi directori de şcoli prin aproape toate judeţele ţării. Da, în aceste zile expiră mandatele a peste 8.000 de directori de şcoli. Da, cele mai multe mandate sunt prelungite, cum e şi firesc în mijloc de an şcolar, dar se pare că spre 1.000 de directori sunt înlocuiţi din cele mai variate motive sau pretexte. Pentru unele şcoli aceste înlocuiri erau inerente şi posibil să fie benefice, pentru foarte multe altele însă aceste înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz şi politizare în rândul dascălilor şi al părinţilor. Acest demers ruşinos, de mimetism de tip psd-ist, nu este o iniţiativă a Guvernului proaspăt instalat, dar este cel mai edificator exemplu că lucrurile nu mai pot continua aşa în educaţie”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Dan Barna.
Acesta precizează că Legea lasă acest atribut de numire a directorilor de şcoli la bunul plac al inspectorilor şcolari generali ”care fac, cu marginale excepţii, ce-au vazut şi au învăţat de 30 de ani: se schimbă Guvernul, vine oportunitatea, reglăm conturile sau respectam ordinele şi schimbăm buni, răi, cu de-ai noştri, oricare ar fi ei”.