VIDEO: Prefectura Sălaj a organizat o întâlnire cu peste 20 de oameni, încălcând legea

Azi la sediul Direcției Agricole Sălaj, a avut loc o întâlnire organizată de Prefectura Sălaj cu privire la distribuirea unor alimente și materiale de igienă persoanelor defavorizate din județ.

Salutăm programul de ajutorare a persoanelor defavorizate și considerăm că este nevoie de astfel de forme de ajutor, deoarece pandemia COVID-19 a afectat în cea mai mare măsură aceste persoane fără venituri sau care lucrau fără forme legale, provenite din comunitățile de romi și așa mai departe.

Însă este grosolan cum subprefectul Sălajului, Romeo Sârca, a organizat această întâlnire cu girul prefectului Virigil Țurcaș, deși legea nu îți dă voie să organizezi astfel de întțlniri. Ce-au crezut, că nu-i vede nimeni ca și pe premierul Orban, care și-a sărbătorit ziua de naștere cu wisky, bere și tigări la sediul Guvernului alături de mai mulți miniștrii, fără să poarte mască de protecție.

În sala de ședință a Direcției Agricole Sălaj au participat circa 24-25 de persoane, iar la prezidiu au stat subprefectul Romeo Sârca, care purta mască de protecție, dar colegul său  Dan Barbu – consilier în cadrul Prefecturii și secretarul gurpului de coordonare județean a acestei acțiuni de ajutorare, a sfidat orice regulement și lege, nepurtând mască de protecție. Dan Barbu a prezentat datele tehnice despre cum vor fi distribuite aceste ajutoare, atribuțiile instituțiilor cooptate în grupul de coordonare județean, fără să poarte mască pe toată durata discuțiilor.

Inițial la această întâlnire, subprefectul Romeo Sârca a convocat aproximativ 100  de persoane, 31 de reprezentanți ai instituțiilor publice și 61 de reprezentanți ai UAT-urilor.

Peste 70 % dintre cei convocați, în special reprezentanții primăriilor, nu au răspuns invitației, fiind conștienți de pericolul la care s-ar fi expus, riscând atât să se infecteze cu virusul COVID-19, cât și să încalce legea.

Printre cei 25 de persoane prezente s-au numărat reprezentanți ai instituțiilor publice, DSVSA, ITM, APIA, DGASPC, SGA, ANAF, inclusiv directorul Casei Corpului Didactic – Gheorghe Bancea.

Deși mare parte dintre cei prezenți au purtat mască, câțiva nu ales să ignore măsurile de protecție și nu au purtat masca. Doi medici veterinari Răzvan Chioran și Vulcu Maria nu au purtat mască de protecție pe toată durata întâlnirii, care s-a durat aproximativ o oră.

Este de apreciat că întrebat despre această întâlnire, directorul Casei Corpului Didactic, Gheorghe Bancea, a recunoscut că nu a purta permanent masca de protecție, acesta ținând-o sub bărbie, motivând că mai vorbea și la telefon.

Alți participanți la întâlnire, pe care nu-i cunoaștem, deci nu i-am putut identifica cu nume sau la ce instituție lucrează la fel nu au purtat mască de protecție.

Poliția Municipiului Zalău a fost sesizată în acest sens, fiind depusă o sesizare scrisă în cursul zilei de azi, în care reclamantul cere aplicarea legii și sancționarea atât a celor persoane care se fac responsabile de organizarea acestei întâlniri ilegale, dar și sancționarea persoanelor care nu au respectat măsurile de protecție, respectiv purtarea măștilor de protecție care să acopere integral nasul și gura.

Subprefectul Romeo Sârca și-a asumat organizarea evenimentului și spune că a omis să verifice atât numărul de persoane, dar și purtarea măștilor, deoacere era foarte concentrat în a transmite informațiile cu privire la derularea acestui program.  Subprefectul spune că și-a dat silința și a informat instituțiile publice ca la întâlnire să se prezinte maxim 20 de persoane, dar din păcate nu s-a respectat acest lucru. Cert este că Romeo Sârca va prezenta situația prefectului și va lua măsurile prevăzute de lege pentru sancționarea celor care nu au purtat mască de protecție.

Cu privire la legalitatea organizării acestui eveniment, subprefectul Romeo Sârca a spus clar că dacă Poliția va constata că nu s-a respectat legea este de acord să achite contravaloarea unei amenzi.

„Fiind foarte concentrat pentru a prezenta proiectul nostru nu am fost atent la toate detaliile de organizare. Recomandările mele au fost clar precizate în etapa de organizar și am insistat ca la această întâlnire să fie prezente maxim 20 de persoane. La intrarea în sală am dispus un angajat al instituțieie să distribuie expres tuturor măști de protecție și dezinfectant pentru mâini, totodată fiind măsurată și temperatura. În urma sesizărilor de după finalizarea întâlnirii realizez faptul că în sală s-a depășit numărul maxim admis cu 3-4 persoane.

În acest sens voi prezenta situația prefectului județului Sălaj, Virgil Țurcaș, pentru a se pune în discuție măsurile ce trebuie aplicate persoanelor care nu au respectat recomandările de aplicare a măsurilor de prevenire a infecției cu virusul COVID-19.

Eu personal voi purta o discuție cu fiecare conducător de instituție deconcetrate în vederea aplicării tuturor măsurilor prevăzute de lege. Scopul întâlnirii a fost de a organiza căt mai bine recepția materialelor de igineă și alimentare destinate persoanelor defavorizate, scăpând din vedere verificarea acestor măsuri de prevenție la întâlnirea de lucru. 

Recepția și distribuția acesor ajutoare se vor face cu aplicarea riguroasă a tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru evitarea unei situații nedorite. 

Dacă organele abilitate constată că am încălcat legea, sunt dispus să suport consecințele, oricare ar fi ele”,

a transmis cu maximă sinceritate subprefectul Romeo Sârca.

Prefectura Sălaj încală legea și organizează întâlniri în plină pandemie COVID-19

Prefectura Sălaj a organizat o întâlnire cu încălcarea legii și fără respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19

Publicată de Monitorul de Sălaj pe Luni, 15 iunie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *