Viktor Orban cere în Parlamentul European primirea în Schengen a României și Bulgariei în 2024

Viktor Orban, din funcția de reprezentant al președinției maghiare a Consiliului UE, a cerut în fața Parlamentului European ca România și Bulgaria să fie primite în zona Schengen pe deplin până la finalul anului 2024, conform Curs de Guvernare.

Acesta a prezentat prioritățile Ungariei ca președinte al Consiliului UE, vorbind inclusiv despre imigrație: „dacă permitem cuiva să intre, nu mai putem să-l trimitem acasă niciodată”.

„Politica UE privind migraţia a eşuat, se văd consecinţele. Mai multe state membre încearcă să găsească soluţii. Migraţia ilegală şi temerile legate de siguranţă au dus la controale consolidate la frontiere”, a mai spus Viktor Orban în cadrul dezbaterii.

În context, Viktor Orban a propus un sistem care să permită întâlniri la vârf între şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre Schengen, aşa cum s-a întâmplat cu zona euro în 2008, în timpul crizei financiare.

La reuniunea ministerială de joi a ministrilor de interne din UE se va discuta problema Schengen, iar cel mai bun rezultat pe care România și Bulgaria îl pot aștepta de la acestă reuniune ar fi stabilirea unei date exacte pentru aderarea cu granițele terestre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *