Ce măsuri de relaxare se aplică de azi, 15 iunie!

Scurtă recapitulare a măsurilor de relaxare ce intră în vigoare de la 15 iunie:

▪️restaurantele rămân închise pentru că au sisteme de aer condiționat și pot așadar răspândi foarte ușor infecția; la fel și cinematografele, plus că acolo e și întuneric și probabil virusul ar fi mai greu de observat.
▪️ se deschid în schimb mall-urile pentru că (nu-i așa?!) nu este aer condiționat în Mall.
▪️ se deschid sălile de pariuri și jocuri de noroc. Pentru că după cum deja știți, astea sunt total diferite de restaurante și cinematografe, nu există aer condiționat și deci sunt sigure epidemiologic. Logic nu?
▪️bisericile rămân închise. Pentru că deh, nu sunt săli de jocuri de noroc, nu?
▪️se deschid în schimb grădinițele și creșele. Cu două condiții, prima – să fie private că cele de stat intră în vacanță (pentru cei care nu sunt la curent cu situația din România, în ultimele 3 luni grădinițele și creșele au lucrat 25 de ore din 24, 8 zile pe săptămână), iar a doua (și se pare ca nu e glumă) – să aibe program maxim de 4 ore și să își desfășoare activitatea afară; asta în condițiile în care în următoarele 2 săptămâni se anunță ploi, vreme rece și furtuni în toată țara, iar dacă intuiția nu ma înșală după astea 2 săptămâni ne lovește brusc un val de caniculă.
▪️dacă sunteți neclari de ce se deschid grădinițele și creșele, faceți legătura cu faptul că guvernul oprește programul prin care părinții puteau sta acasă cu copiii beneficiind de 75%. Deci mergi la serviciu, îți duci copilul 4 ore la grădinița privată și apoi probabil îl preia bona celelalte 4 ore. Ce, nu sunteți toți in guvern să vă permiteți și grădiniță privată și bonă?!
▪️ se deschid sălile de fitness, cu restricția că oamenii pot folosi vestiarele dar nu și dușurile. Probabil că e indicat să îți speli mâinile cu săpun dar nu tot corpul.
▪️ dacă vă e dor de apă puteți merge în schimb la ștranduri și piscine că se deschid și ele. Dacă sunteți nedumeriți care e diferența între a face duș la sala de fitness față de a înota într-o apă în care alți zeci de indivizi își expectorează tot felul de secreții intrebati guvernul…
▪️se va relua și tratamentul balnear. Nu am nicio idee dacă poți face duș după proceduri, să nu uitați în schimb să luați conserve cu voi dacă mergeți la tratament că de mâncat în oraș nu prea aveți șanse cu restaurantele închise și cu vremea asta superbă de terasă.
▪️Vestea bună e că după un studiu detaliat, sute de ore de simulări pe superserverele ministerului Sănătății, a rezultat că pot sta la masă la terasă 6 oameni în loc de 4, iar pe stradă pot merge 6 persoane în loc de 3. De ce sunt diferențele astea după 2 săptămâni? Cum au ajuns la concluzia că pot și 6 persoane în loc de 4? Ca e ok și 6 persoane pe stradă? Păi nu v-am spus? Studiu, simulări, grafice, chestii grele. Ce, credeți ca le scot ăștia așa din burtă?

În încheiere, Guvernul (PRECAUT DE PROST) ne aduce aminte că încă lucrează la mărețul plan de relansare economică promis acum 2 luni! Dar să nu uitați că vine 25 iunie și trebuie să vă plătiți taxele și impozitele că e pe cale să expire perioada când mai aveți acea mică reducere.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *