Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a aniversat ziua fiicei cu 100 de oameni, împotriva legii!

Localul Da Vinci din Cluj-Napoca a fost luni după-amiază deschis special pentru invitații politicianului Rareș Bogdan, deși sunt interzise petrecerile mari în interior și autoritățile îi mustră încontinuu pe cetățeni că sporesc cazurile de COVID-19, din cauză că nu se mai respectă regulile. Imaginile Libertății, luate cu drona, și fotografiile de pe unul dintre dealurile cartierului Bună Ziua arată cum pe terasă și în curte erau câțiva oameni, restul de peste 100 stând în interiorul restaurantului, deși maximul de invitați legal este de 20!

Peste 30 de mașini parcate în fața restaurantului Da Vinci și doar câțiva oameni în curte, acestea sunt imaginile pe care Libertatea le-a realizat la Cluj duminică după-amiază, la petrecerea prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan.

”Mai bine de 100 de femei și bărbați se distrează înăuntru”, a povestit, pentru ziar, unul dintre martorii oculari, din interior. Conform reglementărilor din starea de alertă, în toată România este interzis restaurantelor să-și primească oaspeții altundeva decât pe terasă sau în grădină. Dacă închiriezi locul pentru un eveniment privat, nu poți avea mai mult de 20 de invitați înăuntru.

Pe tot parcursul fotografierii localului, de jos sau cu drona, nu au fost mai mult de câțiva oameni afară, restul de peste 100 de invitați fiind permanent înăuntru. Atât jurnalistul din Cluj care a observat din afară petrecerea, cât și sursele din interior au descris aceeași realitate: puțini invitați în aer liber, aproape toată lumea la mesele din saloanele din interior, nicio mască, inclusiv Rareș Bogdan și familia stând înăuntrul restaurantului.

Confirmarea a venit și oficial, șefa restaurantului recunoscând că a pus mese și înăuntru, scrie libertatea.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *